Daniel Mereuţă, director general al Optima Solutions.
Compania locală Optima Solutions Services, specializată în furnizarea de servicii în regim outsourcing, şi-a majorat afacerile cu 25% în primele nouă luni, la 11 milioane de lei, creşterea datorându-se în principal diversificării portofoliului de servicii, dar şi investiţiilor în dezvoltare şi extinderii în afara Capitalei.
„În general ne-am extins gama de servicii oferite clienţilor existenţi, dar am crescut şi organic, prin creşterea performanţei proiectelor şi resurselor existente. Principalele industrii pentru care lucrăm rămân telecomunicaţiile, utilităţiile şi serviciile financiare”, a declarat pentru ZF Daniel Mereuţă, director general al Optima Solutions.