Business Hi-Tech

Grecii au vandut 10,7% din actiunile OTE

29.06.2007, 17:56 8

Guvernul grec a vandut un pachet de 10,7% din actiunile operatorului de telecomunicatii OTE, in valoare de circa 1,1 mld. euro.
Aceasta alegere a fost motivata de esecul procesului de identificare a unui partener strategic pentru OTE.
Cumparatorul a achizitionat 52,45 milioane de actiuni OTE, la un pret ce a variat intre 20,8 si 21,4 euro.
Actiunile OTE se tranzactionau ieri la Atena la valoarea de 22,08 euro, in crestere cu 3,2%, evaluand astfel compania la 10,7 miliarde de euro.
OTE detine in Romania operatorii Romtelecom (la care detine 54,01% din actiuni) si Cosmote, precum si retailerul GSM Germanos, achizitionat anul trecut de divizia mobila a grupului (Cosmote).
OTE a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de 5,891 mld. euro si un profit net de 574,6 mil. euro. Statul elen controleaza direct 38,7% din actiunile OTE. Anul trecut, guvernul elen a numit bancile Credit Suisse, UBS, EFG Eurobank, Deutsche Bank si Merrill Lynch pentru consilierea in procesul de vanzare a unei participatii de pana la 20% la OTE catre un investitor strategic.
Vanzarea actiunilor OTE reprezinta cel mai important element al programului de privatizari derulat de statul elen anul acesta, sumele obtinute (estimate la 1,7 mld. euro) fiind destinate reducerii datoriei publice.
Pana in prezent, doar Telekom Austria si-a manifestat public interesul pentru achizitia unui pachet la OTE, in mare parte ca urmare a prezentei puternice a grupului elen in tarile din estul Europei, printre care Romania, Bulgaria, Albania, Serbia si Macedonia.
Austriecii au renuntat insa la proiect pentru ca nu puteau castiga si controlul asupra managementului OTE.
Decizia guvernului elen faciliteaza incercarea OTE de a cumpara restul de actiuni ale cele mai profitabile divizii a sa, Cosmote Mobile Telecommunication.
Panagis Vourloumis, directorul executiv al OTE, a declarat in urma cu o luna ca decizia de rascumparare a actiunilor a fost amanata ca urmare a hotararii guvernului de a vine participatia detinuta la operatorul de telefonie. OTE detine in prezent 67% din Cosmote.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO