Business Hi-Tech

RCS&RDS cumpara 1% din actionarul majoritar

10.04.2007, 17:56 18

RCS&RDS va cumpara circa 1% din capitalul Cable Communications Systems Olanda, actionarul majoritar al firmei, pentru 2,53 milioane dolari pana la 4,048 milioane de dolari, au decis recent actionarii companiei de telecomuncatii.
Cable Communications Systems NV (Olanda) este cel mai important actionar al RCS&RDS, cu o participatie de 94,16% din capitalul social, alaturi de alte 16 persoane fizice, care controleaza restul actiunilor.
RCS va cumpara titlurile de la unul sau mai multi actionari ai CCS, se arata intr-un anunt al companiei publicat in Monitorul Oficial.
Pachetul de aproximativ 1% din capitalul social al Cable Communications Systems este de 506 actiuni. Pretul pentru o actiune Cable Communications a fost stabilit intre 5.000 dolari si 8.000 dolari.
Operatiunea va fi realizata in termen de 18 luni de la data publicarii hotararii in Monitorul Oficial, respectiv 5 aprilie.
Actionarii RCS&RDS au mai hotarat, la 21 februarie, sa aloce angajatilor companiei spre vanzare un pachet de actiuni reprezentand 3% din participatia detinuta la capitalul social al RCS Management si/sau a unui numar corespunzator unei cote de cel mult 3% din titlurile detinute la Cable Communications Systems NV si/sau unui numar de actiuni proprii, care urmeaza sa fie dobandite de operator, corespunzator unei cote de cel mult 3% din capitalul social al RCS&RDS. De asemenea, actionarii operatorului roman au aprobat incheierea unui act aditional la contractul de imprumut incheiat intre RCS&RDS si ING Bank NV Amsterdm si RBS-CBFM Netherlands BV la 25 septembrie 2006.
RCS&RDS furnizeaza servicii de televiziune prin cablu, Internet, comunicatii de date si telefonie.
Compania are 1,15 milioane de clienti pentru serviciile de teviziune prin cablu, peste 640.000 de abonati pentru serviciul de telefonie RDS.Tel si mai mult de 400.000 pentru serviciul de Internet broadband.
Operatorul a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de peste 300 milioane de dolari, cu circa 46% peste nivelul din 2005. Principalul competitor al companiei este UPC Romania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO