Business Hi-Tech

Romanii au cumparat anul trecut 200.000 de sisteme home theatre

Romanii au cumparat anul trecut 200.000 de sisteme home theatre

Intra pe www.go4it.ro/casa si gasesti cele mai tari echipamente de home entertainment

03.07.2007, 19:21 22

Piata locala de sisteme home theatre (player DVD si un sistem de boxe surround format din cel putin 6 boxe) s-a situat anul trecut la circa 200.000 de unitati, a declarat pentru ZF Ovidiu Bejan, director comercial Genco Trade, importator si distribuitor pentru Romania al electronicelor Samsung.
Din numarul total de unitati vandute in 2006, Bogdan Gheorghiu, director de marketing al Panasonic Romania, este de parere ca doar aproximativ 80.000 unitati sunt marci A, restul fiind produse cu o notorietate scazuta si "no name-uri".
Primul loc din piata a fost revendicat de LG Electronics Romania, oficialii companiei declarand ca au dominat piata de anul trecut cu o cota de peste 24%.
"Pentru cei care doresc sa achizitioneze un sistem audio, segmentul reprezentat de sistemele home theatre tinde sa fie cea mai populara optiune in ultimii ani, cererea inregistrand o crestere constanta de la an la an. Piata poate fi estimata la nivel de sute de mii de unitati in acest moment, cu tendinta de crestere pe segmentul premium", a declarat Han Kyu, presedintele LG Electronics Romania.
Potrivit reprezentantilor Panasonic, segmentul sistemelor home theatre nu a cunoscut o crestere importanta ca urmare a scaderii taxelor vamale, ca in cazul televizoarelor LCD (cu cristale lichide) si PDP (cu plasma).
"Cresterea este mai degraba pe 'orizontala', adica in pas cu marirea suprafetelor de vanzare a partenerilor nostri si nu o crestere pe "verticala", precum in cazul LCD-urilor si plasmelor", a precizat Bejan.
Potrivit oficialilor New Link, importator al electronicelor Sony si proprietarul lantului de magazine Sony Center, cererea de sisteme home theatre a crescut in prima parte a acestui an cu pana la 50% fata de anul trecut, fiind influentata si de reducerile de preturi operate la inceputul acestui an.
Sony Center a vandut anul trecut circa 5.000 de sisteme home cinema si se asteapta ca in acest an vanzarile sa totalizeze 9.000 de unitati.
Alcatuind o piata sezoniera, sistemele de home theatre inregistreaza o crestere considerabila in ultimele trei luni din an, cand majoritatea producatorilor se grabesc sa lanseze noi game de produse.
Genco se asteapta ca lansarile de noi produse din toamna sa conduca la o dublare a vanzarilor de sisteme home theatre pe intreaga durata a anului in raport cu 2006.
In primele sase luni din acest an Panasonic Romania a vandut cu 40% mai multe sisteme home theatre decat in aceeasi perioada din 2006, urmand ca pe durata anului fiscal in curs (aprilie 2007 - martie 2008) vanzarile sa se aprecieze cu pana la 45% fata de perioada anterioara.
Bejan spune ca preferintele consumatorului final s-au schimbat fata de anii trecuti, cand pentru acest gen de produse pretul era cel mai important criteriu decizional.
In prezent au devenit la fel de importante caracteristicele tehnice (posibilitatea de redare a HD), dar si compatibilitatea din punctul de vedere al designului intre sistemul home theatre si televizorul LCD si cu plasma.
"Pe de alta parte, segmentul tanar si foarte tanar de consumatori prefera sa asculte muzica atunci cand se deplaseaza, preferand dispozitivele audio-video mobile", a subliniat Han Kyu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO