Business Hi-Tech

Romtelecom ataca pe internet mobil

06.04.2009, 19:00 27

Romtelecom, cel mai mare furnizor de telefonie fixa din Romania, a lansat ieri serviciile de internet mobil in aproape 500 de localitati, intrand astfel pe segmentul cu cel mai mare potential de crestere de pe piata telecom, pe care activau pana acum Orange, Vodafone si Zapp.

In conditiile in care vanzarile de calculatoare mobile devin din ce in ce mai mari in raport cu desktop-urile, iar infrastructura fixa de comunicatii din Romania nu acopera zone importante de teritoriu, internetul mobil este vazut ca o sursa importanta de crestere a veniturilor in urmatorii ani. Mai mult, piata locala de internet mobil este inca in primele etape de dezvoltare, in conditiile in care in ianuarie Orange, Vodafone si Zapp aveau impreuna mai putin de 300.000 de abonati la internetul mobil prin carduri de date.
"Clicknet Mobile aduce mai multa valoare portofoliului nostru de servicii", spune si Yorgos Ioannidis, CEO al Romtelecom. Serviciile Clicknet Mobile asigura o viteza de 3,1 Mbps pentru descarcarea datelor si de 1,8 Mbps pentru incarcarea datelor (upload) - valori egale pentru toate cele patru planuri tarifare lansate de operator.
Printre orasele acoperite se numara Bucuresti, Brasov, Cluj-Napoca, Craiova, Piatra-Neamt, Ploiesti si Constanta.
Tarifele Romtelecom pornesc de la valori mai mici (5,8 si 8,2 euro) decat cele ale competitiei (care pornesc de la 10,7 euro) insa structura ofertei Clicknet Mobile, respectiv traficul lunar inclus sau tarifele pentru consumul suplimentar, arata ca operatorul a intrat pe aceasta piata pentru a face bani, nu pentru a declansa un razboi al preturilor. Cel mai ieftin abonament Clicknet Mobile, cu un trafic inclus de 0,5 GB, are un tarif de 8,21 euro, in timp ce abonamentul care include un trafic lunar de 12 GB are un cost lunar de 29,75 euro.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO