Grupul sud-coreean Samsung a cerut în mod oficial tuturor posesorilor de smarphone-uri Galaxy Note 7 să le stingă şi să le înapoieze cât mai repede, pentru a fi înlocuite.
"Le cerem utilizatorilor să stingă telefoanele Galaxy Note 7 şi să se ducă să le schimbe cât mai curând posibil", a declarat şeful diviziei de smartphone-uri din cadrul Samsung, Koh Dong-jin, într-un comunicat.
Samsung a precizat că urgentează programul de schimbare a smartphone-urilor rechemate cu telefoane Note 7 noi.
Anunţul vine la puţin timp după ce Comisia americană pentru protecţia consumatorilor a cerut posesorilor de telefoane să le stingă şi să nu le mai folosească.