Business Hi-Tech

Soft-ul pentru relatiile cu clientii este in centrul strategiei Microsoft in 2006

Soft-ul pentru relatiile cu clientii este in centrul strategiei Microsoft in 2006

Cristian Herghelegiu, MBS partner account manager, Microsoft Romania: Interesul in crestere al companiilor pentru aplicatii care sa-i ajute in gestionarea relatiilor cu clientii este un fenomen evident din feedback-ul pe care l-am primit pana acum.

18.10.2006, 19:19 22

Subsidiara din Romania a Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, are ca obiectiv sa ajunga numarul unu in topul furnizorilor de aplicatii de management al relatiilor cu clientii, a declarat pentru ZF Cristian Herghelegiu, MBS partner account manager Microsoft Romania.
In luna decembrie a anului trecut, compania a lansat pe piata locala aplicatia Dynamics CRM 3.0, prima de acest tip care a fost promovata de Microsoft in Romania.
"Anul acesta ne concentram puternic pe acest segment de piata. Dar, din cifrele preliminare, avem toate motivele sa credem ca am ajuns deja pe locul al treilea", a declarat Cristian Herghelegiu. In topul vanzatorilor de software CRM (customer relationship management) se situau anul trecut, conform studiilor IDC, companiile SAP, Oracle si Siveco.
Notiunea de software CRM acopera metode si tehnologii utilizate de companii pentru a-si intermedia relatia cu clientii. Informatiile despre clientii companiei sunt folosite de multe ori pentru a mentine legatura in mod personalizat cu fiecare dintre ei, scopul acestor aplicatii fiind acela de a apropia compania de clienti.
"Interesul in crestere al companiilor pentru aplicatii care sa-i ajute in gestionarea relatiilor cu clientii este un fenomen evident din feedback-ul pe care l-am primit pana acum", a spus Herghelegiu, adaugand ca Microsoft vizeaza cresteri ale vanzarilor de aplicatii CRM de 100% de la an la an. "Peste 3 ani ne-am propus sa ajungem pe primul loc in Romania."
Modelul de business al Microsoft se bazeaza pe vanzarea prin intermediul partenerilor autorizati. Reteaua care implementeaza solutia proprietara Dynamics CRM cuprinde acum 7 parteneri si este formata din nume ca Romsys, S&T sau Crescendo.
Singura verticala pentru care Microsoft implementeaza direct acest tip de aplicatii, fara intermediul unui partener, este cea a serviciilor financiare. De altfel, Herghelegiu puncteaza printre segmentele care vor cere cele mai multe implementari de aplicatii CRM cel al serviciilor, al bancilor si al retelelor de dealeri auto.
"Cred ca din piata solutiilor software pentru afaceri, aplicatiile CRM vor creste peste medie pentru ca nevoia de sisteme ERP sau retail chain management este satisfacuta pentru multe companii", este de parere Cristian Herghelegiu.
Ultimele studii IDC plaseaza segmentul software-ului CRM pe locul 4 in topul celor mai vandute aplicatii de business, dupa cele de ERP (enterprise resource planning), aplicatiile operationale si de productie si cele de management al furnizorilor. Din piata totala a aplicatiilor de software de business, cu vanzari anul trecut de 45,07 milioane de dolari, software-ul pentru relatia cu clientii a fost mai putin cumparat de companii, insumand vanzari totale de doar 3,92 milioane de dolari si un procent de 8,7% din piata software-ului de afaceri. Pentru anul viitor, reprezentantii Microsoft Romania au mai declarat ca urmaresc o crestere a veniturilor cu 20% peste nivelul din anul fiscal 2006.
Filiala din Romania a corporatiei americane respecta programul fiscal din Statele Unite si se afla acum in anul fiscal 2007, ce se va termina la sfarsitul lunii iunie a anului urmator. Un alt obiectiv vizeaza cresterea numarului de licente pentru sisteme de operare cu 6 puncte procentuale peste cresterea numarului de sisteme PC vandute pe piata. Reprezentantii companiei au declarat ca un factor care va impulsiona aceasta crestere va fi lansarea noului sistem de operare Windows Vista.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO