Business Hi-Tech

UPC: 6 mil. euro pentru cresterea vitezei pe net

27.02.2007, 19:34 16

UPC Romania, cea mai mare companie locala de televiziune prin cablu, a investit peste sase milioane de euro pentru a majora viteza de transfer a datelor pentru serviciile sale de acces la Internet. Oficialii companiei au declarat ca majorarea vitezei de acces la Internet prin serviciile companiei, care poate ajunge pana la 6 Mbps, nu implica si modificarea tarifelor actuale practicate de operator.
Anul acesta compania intentioneaza sa investeasca peste 40 de milioane de euro in parteneriate alaturi de IBM, Oracle si Accenture pentru dezvoltarea si implementarea unor platforme de management al clientilor.
"UPC ofera o foarte mare importanta investitiilor in Romania, si de aceea vom investi in acest an peste 40 de milioane de euro. Cu aceasta ocazie vom efectua schimbari importante la nivelul platformelor de management al clientilor", a declarat Raluca Milin, director de marketing si vanzari la UPC Romania.
Compania ofera pe piata locala servicii de tip triple-play, care presupun pachete de servicii de telefonie, Internet si televiziune prin satelit. Numarul clientilor UPC Romania care beneficiaza de servicii de acces la Internet broadband (de mare viteza) se ridica la aproximativ 125.000, in timp ce numarul utilizatorilor serviciului de televiziune digitala este de aproximativ 7.000 de abonati.
"In acest moment, oferim cele mai mari viteze de acces la Internet pe segmentul rezidential. In prezent nu avem in plan investitii la nivel national pentru introducerea de retele alternative de tip dial-up si wireless", a precizat Milin.
Serviciile operatorului deservesc peste 1,3 milioane de clienti din aproximativ 200 de orase, ca urmare a achizitiei in valoare de peste 400 mil. dolari a companiei Astral Telecom, in octombrie 2005.
In ceea ce priveste absorbirea Astral Telecom, oficialii UPC au afirmat ca nu doresc fortarea procesului de rebranding, datorita imaginii de marca a fostului operator telecom pe piata din Romania.
"Pentru ca avem de a face cu un brand foarte puternic pe piata locala, nu intentionam sa grabim procesul de rebranding al Astral Telecom, dar ne propunem ca pana in vara acestui an sa incheiem ultimele etape", a precizat Milin.
Totodata, compania si-a manifestat interesul pentru caietele de sarcini pentru cele doua licente compatibile cu tehnologia WiMax in Romania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO