Business Internaţional

15.000 de bugetari din Grecia vor fi concediaţi până la sfârşitul anului viitor

15.000 de bugetari din Grecia vor fi concediaţi până...

Autor: Vlad Popescu

29.04.2013, 10:30 239

Parlamentul elen a adoptat duminică seară o lege care ratifică mai multe măsuri convenite cu instituţiile financiare internaţionale, printre care şi concedierea a 15.000 de bugetari până la sfârşitul anului viitor, potrivit Wall Street Journal.

Astfel, 4.000 de salariaţi din sectorul public vor părăsi sistemul până la finele acestui an, iar alţi 11.000 vor urma în 2014.

Una dintre ţintele din acordul Greciei cu troica instituţiilor financiare internaţionale – FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană – este reducerea numărului de bugetari cu 150.000 până la sfârşitul anului 2015.

Legea aprobată duminică introduce şi un regim mai flexibil de plată a datoriilor către stat şi scăderea unei taxe pe proprietate introdusă în 2011.

Măsurile sunt necesare pentru a debloca următoarele două tranşe, în valoare totală de 8,8 miliarde euro, din finanţarea externă promisă Greciei.

Parlamentul a votat legea cu 168 de voturi pentru şi 123 împotrivă, cu o zi înainte de şedinţa miniştrilor Finanţelor din zona euro, care vor discuta aprobarea următoarei tranşe pentru Grecia, de 2,8 miliarde euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO