Cum ar fi arătat lumea acum, la doi ani de la falimentul LehmanBrothers, dacă banca centrală americană (Fed) ar fi ales să pună labătaie banii contribuabililor şi să salveze a patra mare bancă deinvestiţii de pe Wall Street? Ar fi putut fi mai rău pentru că ointervenţie ar fi amânat doar momentul în care una dintre marileinstituţii de pe Wall Street s-ar fi prăbuşit din cauza vidului deîncredere existent în industria financiară.
Ar fi fost mai bine, am putea spune uitându-ne la efectele celuimai mare faliment din istoria Statelor Unite: sute de miliarde dedolari cheltuite de guvernul de la Washington pentru susţinereabăncilor, recesiune şi şomaj ridicat. Şi toate acestea doar în SUA,pentru că prăbuşirea Lehman a aruncat întreaga lume în cea maiadâncă criză financiară de după anii '30 şi în cea mai gravărecesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial.
"Statul ar fi trebuit să intervină şi să ajute Lehman", a spusîn luna septembrie a acestui an Richard Fuld, omul care a condusbanca atât în vremurile de "exuberanţă iraţională", cât şi înmomentele în care instituţia cu o istorie de 160 de ani îşi dădeaultima suflare. "Legea nu ne permitea să intervenim", s-a apărat ozi mai târziu Ben Bernanke, şeful Fed, în faţa unei comisii aCongresului american.
"Banca a suferit doar de o criză de lichiditate pe termen scurt,nu de un deficit de capital", a explicat Fuld, care în ultimiişapte ani ca şef al băncii a câştigat 310 milioane de dolari."Finanţele băncii erau mult prea şubrede pentru a justificafolosirea banilor contribuabililor în salvarea sa", a contraatacatBernanke. El a spus că ştia cu câteva zile înainte ca Lehman să seprăbuşească că falimentul instituţiei ar fi fost "catastrofal", dara insistat că legislaţia din acel moment nu îi permitea să pună labătaie banii contribuabililor fără a fi sigur că îi varecupera.
Totuşi, a doua zi după falimentul Lehman, Fed juca rolulprincipal în naţionalizarea gigantului din asigurări AIG,acordându-i 85 mld. dolari pentru 80% din acţiuni. Nota de platăs-a ridicat într-un final la 180 de miliarde de dolari. Diferenţaîntre AIG şi Lehman a fost, conform declaraţiilor autorităţilor, căasigurătorul avea puterea de a returna banii primiţi de la stat.Abia acum AIG negociază ieşirea guvernului din acţionariatul său.Pentru a ilustra mai bine dramatismul acelor momente, trebuieamintit că Goldman Sachs şi Morgan Stanley, unele dintre cele maititrate bănci de investiţii de pe Wall Street, au fost transformateîn bănci comerciale pentru a putea avea acces la creditele deurgenţă puse la dispoziţie de banca centrală. Lehman nu a avutacelaşi noroc. "Când am cerut acelaşi lucru am fost refuzaţi", spunexecutivii fostei bănci de investiţii.
Falimentul Lehman a semănat o panică atât de puternică înindustria bancară pentru că nimeni nu ştia exact expunereacelorlalte bănci faţă de instituţia americană.
Rezultatul a fost îngheţarea creditării interbancare încondiţiile în care nu numai bancherii, ci şi oamenii de rând seîntrebau care va fi următoarea bancă ce se va prăbuşi. Rezultatul afost ca statul să schimbe toate legile care au dus la falimentulLehman şi să acorde bani prin intermediul fondului TARP marilorbănci de pe Wall Street. Fondul a avut la dispoziţie 700 demiliarde de dolari, iar unele bănci au fost nevoite să acceptebanii de la stat chiar dacă nu şi-i doreau.
Maria Bartiromo, una dintre cele mai importante prezentatoare deştiri de business din Statele Unite, s-a aflat pe Wall Street înmomentele de tensiune maximă şi prezintă versiunea sa cu privire laacele clipe dramatice într-o carte intitulată "Week-end-ul care aschimbat Wall Street-ul".
"Când acopeream criza din toamna lui 2008 mă gândeam: este unmoment unic în istorie. Intervievam oameni dimineaţa, la prânz şiseara", îşi aduce aminte Bartiromo. Părerea ei despre falimentulbăncii? "Ar fi trebuit salvat Lehmnan? Nu ştiu, dar vorbind cuoameni din interiorul Trezoreriei am avut senzaţia că aveau nevoiede un exemplu pentru a demonstra Congresului că industria bancarăse afla în colaps şi că este nevoie de banii statului pentru ainterveni", a spus Bartiromo pentru o publicaţie americană. În celedin urmă Congresul a votat programul TARP prin care Wall Street-ula fost stabilizat.
Întotdeauna va rămâne întrebarea: ar fi trebuit să intervinăstatul şi să salveze Lehman? Răspunsurile vor fi întotdeaunaîmpărţite.
De ce a stat Washingtonul pe tuşă
1. Nu a existat niciun cumpărător interesat deinstituţie
Bank of America a fost interesată de Lehman până în momentul încare şi-a dat seama că ar fi mai avantajos să cumpere MerrillLynch, iar Barclays era interesată să cumpere banca, dar s-arăzgândit în momentul în care autorităţile britanice au început săstrâmbe din nas, conform jurnalistului american DavidIndiviglio.
2. Registrele contabile erau un dezastru
Pentru că nu s-a găsit un cumpărător soarta băncii stătea înmâinile Fed, care ar fi putut veni cu un împrumut de urgenţă. Arenunţat la idee pentru că nu a considerat că Lehman deţinegaranţii care să îi permită să acceseze baniicontribuabililor.
3. Nu exista voinţă politică pentru unîmprumut
Folosirea banilor publici nu era atunci o opţiune dezirabilă,pentru că oamenii de rând îşi pierduseră deja răbdarea în ceea cepriveşte susţinerea sectorului bancar. În faţa politicienilor nu astat în picioare ideea că Fed sau Trezoreria vor pierde miliarde dedolari ca să salveze Lehman.
4. Eşecul băncii nu îl afecta pe americanul derând
Când a venit vorba de AIG, o companie cu legături puternice înîntreaga economie, niciunul dintre motivele de mai sus nu a maifost valabil, consideră jurnalistul american. La o zi de lafalimentul Lehman, statul punea la bătaie 85 mld. dolari pentru asusţine AIG, nu exista niciun cumpărător pentru firmă, iarregistrele contabile erau într-o stare deplorabilă. Care a fostdiferenţa? Dacă în cazul Lehman, falimentul ar fi afectat indirectcontribuabilii, nu acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre unfaliment al AIG.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
