Business Internaţional

Brazilia: deja au aparut problemele

17.08.2001, 00:00 10



Ritmul de crestere economica a Braziliei a fost foarte scazut in cel de-al doilea trimestru al anului, Produsul Intern Brut (PIB) fiind in aceasta perioada cu 0,99% mai mic comparativ cu primul trimestru, relateaza Financial Times.

Brazilia nu s-a mai confruntat cu o scadere a PIB din 1998, cand a

Analistii spun ca principalele cauze ale acestor performante economice slabe au fost criza din Argentina, nivelul ridicat al ratei dobanzii si rationalizarea energiei.

Guvernul brazilian a anuntat in aceasta saptamana ca ritmul crestere al PIB in iunie fata de mai a crescut cu doar 0,79% fata de aceeasi perioada a anului trecut, mult sub asteptarile economistilor, care prevazusera o crestere de 2,5%.

In primul trimestru 2001 cresterea PIB fata de perioada similara a anului trecut a fost de 4,28%.

Posibila prabusire economica a Argentinei a determinat Brazilia sa recurga la un nou imprumut de la Fondul Monetar International (FMI), in valoare de 15 miliarde de dolari.

"Ne confruntam cu un declin accelerat al economiei braziliene", a spus Walter Molano, economist la BCP Securities in Connecticut. "Acest lucru va crea presiuni politice asupra guvernului si ne va face si mai dificila pozitia fata de FMI", a adaugat analistul.

Molano a anuntat in aceasta saptamana ca previziunea sa asupra cresterii PIB in 2001 s-a schimbat, de la 2,7% la 1,6%.

Principala cauza a scaderii ritmului de crestere al PIB, spun analistii, este cresterea ratei de referinta a dobanzii pana la 3,75%. Banca Centrala a Braziliei a recurs la cresterea ratei de referinta a dobanzii in luna martie, ca parte a unor politici antiinflationiste.

Arminio Fraga, presedintele Bancii Centrale a Braziliei a spus ca rata dobanzii va incepe sa scada dupa ce "va ajuta" inflatia sa intre in liniile normale.

Rationalizarea energiei, care a inceput din iunie, a contribuit de asemenea la reducerea cererii, insa economistii spun ca aceasta masura a afectat economia mai putin decat se prevazuse initial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO