Business Internaţional

Bursa din Praga este scoasa la vanzare de marii actionari

08.08.2008, 20:37 14

Bursa de Valori din Praga, Cehia, a anuntat ca o parte din actionarii sai majoritari au decis sa vanda titlurile pe care le detin in cadrul institutiei scrie Bloomberg. Printre potentialii cumparatori se numara Bursa de Valori din Viena, Bursa din Varsovia, Polonia, Deutsche Boerse, operatorul bursei de valori germane, si OMX Nordic Exchange. Bursa ceha a inregistrat in 2007 un profit de 198,5 milioane de coroane (8,3 milioane de euro, 12,9 milioane de dolari). Decizia pe care au luat-o actionarii a fost determinata atat de interesul crescut al investitorilor si al partenerilor strategici, cat si de o tendinta globala de consolidare a burselor de valori, iar vanzarea propriu-zisa se asteapta sa fie finalizata pe parcursul a cateva luni. Petr Koblic, director general al bursei din Praga, a declarat ca institutia "a primit oferte de parteneriate strategice din partea unora dintre cele mai renumite burse de valori din lume, asa ca decizia actionarilor este cat se poate de logica". Oficialii bursei cehe nu au dat detalii despre actionari, insa unii dintre ei, printre care si banca de investitii Patria Finance - care detine cel mai mare numar de actiuni, 24,85% din total, au declarat ca sunt pregatiti sa vanda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO