Business Internaţional

Canada, stat care a murit şi a înviat financiar, poate fi profesor de criză pentru Europa şi SUA

Canada, stat care a murit şi a înviat financiar, poate fi profesor la obiectul criză pentru Europa şi SUA

Jean Chretien, premierul care a adus Canada de pe culmile disperării în elita economică a lumii

Autor: Bogdan Cojocaru

29.11.2011, 21:48 4117

Ofertele au venit, în cele din urmă, însă reticenţa investitorilor, retrogradările de rating şi statutul de "membru onorabil al lumii a treia" primit de la publicaţia americană The Wall Street Journal au ajutat politicienii canadieni şi populaţia să înţeleagă cât de îngrijorătoare sunt problemele bugetare.

"Ar fi venit o zi în care am fi fost ca Grecia azi. Ştiam că suntem în corzi şi că trebuie să facem ceva", îşi aminteşte Jean Chretien, pe atunci premierul Canadei, un liberal care a ajuns să taie din programele sociale într-una dintre cele mai dramatice reve­niri fiscale din istorie.

Trecerea Canadei de la sta­tutul de paria la cel de privilegiat fiscal poate fi privită ca o lecţie de SUA, ai cărei politicieni găsesc cu greu soluţii problemei deficitului bugetar şi datoriilor uriaşe, şi de statele europene care s-au împotmolit în propria mlaştină a datoriilor şi deficitelor.

Pentru a câştiga războiul cu bugetul, Canada a trebuit în primul rând să conştientizeze că se află într-o situaţie critică şi apoi să reducă mărimea aparatului de stat în loc să se mulţumească doar cu limitarea ritmului de creştere a cheltuielilor.

Canada avea să realizeze în cele din urmă cea mai mare reducere a cheltuielilor guvernamentale de la de­mo­bi­lizarea de după cel de-al Doilea Război Mondial. Tă­ierile masive, şi majorările de taxe relativ reduse au adus bugetul pe plus în patru ani. Datoria s-a redus la 29% din PIB în 2008-2009 de la 68% din PIB în 1995-1996.

Pentru Canada, cercul vicios al datoriei s-a transformat într-un ciclu al virtuţii care a salvat o monedă poreclită "pesosul nordic". Canada a trecut de la a doua cea mai slabă poziţie fiscală din G7, mai bună decât doar a Italiei, la cea mai bună. Nu poate fi o coincidenţă faptul că ultima recesiune mondială s-a manifestat mai blând decât în SUA. Până în ianuarie, Canada a recuperat toate locurile de muncă pierdute în timpul turbulenţelor economice şi financiare, în timp ce SUA se confruntă în continuare cu un nivel ridicat al şomajului.

"Obişnuiam să-i mulţumim lui Dumnezeu că exista şi Italia deoarece altfel am fi fost codaşii G7", spune Scott Clark, oficial în Ministerul de Finanţe în anii '90.

Revenirea a început cu venirea lui Chretien la şefia guvernului în noiembrie 1993, când Partidul Liberal, întrucâtva echivalentul democraţilor din SUA, s-a impus în alegeri cu o majoritate covârşitoare.

Un strateg politic iscusit, Chretien era convins că are sprijinul canadienilor după ce aceştia au fost şocaţi şi umiliţi de faptul că Standard & Poor's a retrogradat ratingul datoriilor în monedă străină de la "AAA" la "AA". Era determinat să scape de deficit chiar dacă aceasta îl va face nepopular şi va fi dureros pentru populaţie. Nu existau alte variante şi nici loc de negocieri. La o reuniune a cabinetului, atmosfera a fost atât de apăsătoare încât unul dintre miniştrii nou-numiţi şi-a sunat soţia pentru a-i spune că a rămas fără loc de muncă. Oficialul în cauză, Lawrence MacAulay, pe atunci în cadrul Ministerului Afacerilor pentru Veterani, a fost reales de şase ori şi are şi acum un loc în Parlament.

Canada se îndrepta spre dezastru de mult timp. Cu un deceniu mai devreme birocraţii din Finanţe sunaseră semnalul de alarmă în privinţa datoriei tot mai mari, moştenire a erei marilor guverne din anii '70. Perioada anterioară guvernului Chretien este adesea asociată cu situaţia în care SUA se regăsesc acum. Economia creştea lent, dobânzile erau ridicate şi era doar o problemă de timp până când Ottawa nu şi-ar mai fi putut plăti dobânzile la datorii. Guvernele au ignorat avertismentele şi au proiectat bugete care au permis cheltuie­lilor să crească şi mai mult.

"Era frustrant. În fiecare an înaintam estimări care arătau deficitul dispărând. Construiam bugetul pe presupuneri ridicole", spune Clark.

Deficitul s-a dublat între 1980 şi 1990. În 1983 atinsese 8% din PIB. Prima lovitură primită în faţă din străinătate a fost retrogradarea făcută de S&P în octombrie 1992. Don Drummond, responsabil cu bugetul la acea perioadă, explică că reducerea ratingului ar fi trebuit să fie "absolut irelevantă" deoarece Canada avea prea puţină datorie denominată în monedă străină. Însă lovitura s-a dovedit severă în ochii opiniei publice. "Am fost jecmăniţi de media. Dacă retrogradarea ar fi venit din partea unei agenţii canadiene, nimeni n-ar mai fi făcut gălăgie", spune Drummond.

Primul buget al liberalilor reforma sistemul de plată a ajutoarelor de şomaj, tăia ajutorul pentru străinătate şi punea capăt unor scutiri fiscale. Cu toate acestea, bugetul prevedea o creştere uşoară a cheltuielilor şi de aceea bugetul a fost considerat un eşec. A venit apoi rândul Moody's să reducă ratingul Canadei, pe motiv că datoria este mare şi creşte în continuare. În decembrie 1994 Mexic a început să se confrunte cu o depreciere acută a monedei naţionale, iar The Wall Street Journal a încins spiritele cu editorialul "Canada falită", sugerând că statul nordic, asemeni Mexicului, ar putea avea nevoie de ajutor de la FMI.

Ca urmare, canadienii au hotărât să scoată drujbele. La o şedinţă de cabinet din 1994 a fost anunţată înghe­ţarea cheltuielilor. Miniştrii care au cerut finanţare au fost ameninţaţi cu reducerea bugetului cu 20%. Strategia a fost brutală, programele guvernamentale reducându-se dramatic. Însă reducerile de cheltuieli au fost mult mai mari decât majorările de taxe, raportul fiind de şapte la unu. Miniştrilor canadieni li s-a spus cât trebuie să taie, iar sarcina lor a fost să vină cu planuri pentru realiza aceste reduceri. Tăierile variau de la 5% la 65%. Chretien a menajat foarte puţine departamente, printre care cel al indienilor nativi şi al afacerilor nordice. El a blocat, de asemenea, efectuarea de modificări în beneficiile bă­trânilor şi s-a asigurat că fiscul are destule resurse.

Deficitul a dispărut până în 1997, iar raportul datorie/PIB a început să scadă.

"Întreaga clasă politică a decis să nu mai trateze situaţia ca pe o problemă politică, ci ca pe o problemă de interes naţional", spune un economist politic.

După ce a câştigat lupta cu deficitul, Canada s-a bucurat de un deceniu al recompenselor, surclasând statele din G7 la creştere economică, crearea de locuri de muncă şi investiţii interne.

În perioada 1997-2007 Canada a înregistrat o creştere economică medie de 3,3%, comparativ cu 2,9% în SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO