Business Internaţional

Cântăreţul Johnny Hallyday a murit la vârsta de 74 de ani

Cântăreţul Johnny Hallyday a murit la vârsta de 74 de...

Autor: Ana Obretin, Mediafax

06.12.2017, 09:40 212

"Johnny Hallyday a plecat. Scriu aceste cuvinte fără să cred acest lucru. Şi totuşi este adevărul. Soţul meu nu mai este. Ne-a părăsit în această noapte, aşa cum a trăit toată viaţa, cu curaj şi demnitate", a scris Laeticia Hallyday într-un comunicat.

"Până în ultima clipă, a făcut faţă acestei boli care îl măcina de luni, dându-ne tuturor lecţii de viaţă extraordinare. Cu inima bătând atât de tare într-un trup de rocker care a trăit toată viaţa fără să facă nicio concesie, pentru publicul său, pentru cei care îl admiră şi îl iubesc", se arată în acelaşi comunicat.

De mai multe săptămâni, informaţii îngrijorătoare circulau despre starea de sănătate a starului rock. În urmă cu o lună, Johnny Hallyday a fost internat din cauza unei boli respiratorii. După şase zile petrecute la clinica Bizet din Paris, Johnny Hallyday a decis să se întoarcă acasă, la domiciliul său din Marnes-la-Coquette, şi, de atunci, Laeticia nu a mai oferit nicio informaţie pe reţelele de socializare online.

În luna martie, Johnny Hallyday a anunţat că făcea tratament anticancer, o boală ajunsă în faza de metastază.

Johnny Hallyday, al cărui nume real era Jean-Philippe Smet, este cel mai cunoscut cântăreţ de rock francez, cu peste 100 de milioane de albume vândute pe parcursul unei cariere de peste 50 de ani. Specialiştii consideră că Johnny Hallyday este cântăreţul care a introdus stilul rock în Franţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO