Business Internaţional

Cola sau Pepsi? Cât de bogat ai fi fost dacă ai fi investit acum 10 ani într-una dintre cele două companii

Cola sau Pepsi? Cât de bogat ai fi fost dacă ai fi...

Autor: Iulian Tenchiu

24.02.2019, 11:02 1034

Războiul dintre arhicunoscuta băutura răcoritoare, Coca-Cola, şi rivalul său reprezentat de Pepsi continuă. Coca-Cola ar fi reprezentat răspunsul pentru investiţii acum 10 ani, aducându-i unui investitor un profit de 2.700 de dolari în cazul unei investiţii de 1.000 de dolari, în timp ce Pepsi i-ar fi adus 2.600 de dolari pentru aceiaşi bani investiţi, relatează CNBC.

La momentul redactării materialului, preţul unei acţiuni Coca-Cola este de 45,87 dolari. Valoarea de piaţă totală a companiei se ridică la 191,97 mld. dolari, în timp ce preţul unei acţiuni Pepsi este de 116,20 dolari, cu o valoare totală de piaţă de 162,7 mld de dolari, potrivit MarketWatch.com.

În materie de celebritate, ambele băuturi se bucură de reclamă din partea unor figuri foarte cunoscute şi influente. Dacă Cola este susţinută de cel ce este considerat al treilea cel mai bogat om din lume, magnatul american Warren Buffet, Pepsi a avut parte de susţinere din partea unor celebrităţi precum Cardi B, Madonna şi Beyonce în cardul Super Bowl. Se estimează ca datorită evenimentul sportiv din acest an, care debutează pe 3 februarie, americanii vor cheltui peste 15.3 mld. dolari pe mâncare, băutură şi alte produse de acest gen.

Ambele companii s-au afirmat destul de puternic încât să ocupe câte un loc în topul Forbes privind cele mai importante branduri din lume realizat în 2018.

Ivan Feniseth, şeful biroului de informaţii al companiei financiare Tigress Financial Parteners, susţine că cea mai mare problemă a companiei Pepsi este reprezentată de modul în care aceasta se prezintă pe piaţa băuturilor răcoritoare. Feniseth sublinază faptul că răcoritoarea nu înregistrează o creştere a cererilor pe piaţă, fiind obligată să se orienteze către dezvoltarea unor băuturi sportive şi a unor noi arome pentru a rezolva problema.

Ambele companii oferă şi alte produse pe lângă cunoscutele  răcoritoare şi continuă să facă achiziţii pentru a îşi diversifica portofoliile. În această direcţie Coca-Cola a realizat în 2018 şase noi achiziţii, printre care se numără şi lanţul de cafenele britanice Costa Caffe. Despre investiţiile din anul precedent, directorul executiv al companiei Coca-Cola, James Quincey, spune că se aşteaptă la o absorbţie a acestora.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO