Business Internaţional

Deficitul de cont curent al Bulgariei a crescut cu 71% la sapte luni

13.09.2006, 18:39 14

Deficitul de cont curent al Bulgariei a crescut cu 71% in primele sapte luni comparativ cu perioada similara a anului trecut, la 1,823 miliarde euro (2,32 miliarde de dolari), echivalentul a 7,6% din Produsul Intern Brut (PIB), a anuntat banca centrala bulgara. In intervalul ianuarie-iulie 2005, deficitul de cont curent s-a plasat la 1,066 miliarde euro, reprezentand 5% din PIB. Influentat de cresterea exporturilor si de fluxul puternic de turisti pe durata sezonului de vara, deficitul a fost de 3,3 milioane de euro in luna iulie, dupa ce, in aceeasi luna a anului trecut, Bulgaria a consemnat un excedent de cont curent de 8,6 milioane de euro. Exporturile totale au depasit importurile in iulie, continuand trendul ascendent din luna iunie. Astfel, exporturile au crescut cu 29,1%, in timp ce avansul importurilor s-a plasat la 26,6% in termeni anuali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO