Business Internaţional

Dispozitiv suspect găsit pe un aeroport din Toronto. Două persoane au fost reţinute

Dispozitiv suspect găsit pe un aeroport din Toronto....

Autor: Petru Mazilu

23.10.2022, 12:53 31

Două persoane au fost reţinute după ce autorităţile au localizat şi ulterior au dezamorsat un posibil dispozitiv exploziv la aeroportul Billy Bishop Toronto City Airport, a anunţat poliţia canadiană, potrivit CNN.

Dispozitivul a fost găsit pe o bicicletă parcată în apropierea terminalului de feribot de pe insulă care este parte din aeroport, potrivit contului de socializare al unităţii. Situat pe o insulă de pe lacul Ontario, în apropiere de centrul oraşului Toronto, aeroportul este accesat în mare parte cu feribotul sau printr-un tunel pietonal.

Terminalul feribotului şi tunelul au fost închise „ca măsură de precauţie", au precizat reprezentanţii aeroportului, iar bicicleta a fost îndepărtată de poliţie. Pasagerii de la terminal au fost evacuaţi, iar două zboruri ale Air Canada au fost deviate spre Hamilton.

În timp ce poliţia se ocupa de „un potenţial dispozitiv exploziv", potrivit Centrului de operaţiuni al poliţiei din Toronto, cel puţin două clădiri din apropierea aeroportului au fost evacuate şi mai multe străzi au fost închise. O detonare controlată a fost apoi efectuată ulterior, a spus poliţia din Toronto.

„Dispozitivul a fost dezamorsat, iar serviciile de poliţie din Toronto şi-au încheiat ancheta şi au eliberat locul", au precizat şi reprezentanţii aeroportului.

Doi suspecţi sunt în custodie, a mai anunţat poliţia din Toronto. Autorităţile nu au oferit detalii suplimentare cu privire la tipul de dispozitiv găsit.

Operaţiunile aeroportuare şi zborurile vor fi reluate în curând.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO