Business Internaţional

Efectele mondiale ale crizei europene într-o simplă parabolă: ce face un sculptor chinez cu o comandă anulată de sute de statui creştine?

Efectele mondiale ale crizei europene într-o simplă parabolă: ce face un sculptor chinez cu o comandă anulată de sute de statui creştine?

Autor: Radu Racu

10.12.2011, 11:15 2442

Locuitorii din orăşelului Dancheng, din provincia Hebei au început în urmă cu zece ani să producă statuete pentru export în Europa şi America de Nord, profitând de resursele de piatră aflate din belşug în regiune. Acum, cei mai mulţi antreprenori se luptă să găsească noi clienţi - cei mai mulţi pe piaţa locală - după ce pieţele tradiţionale ca Italia şi alte state din zona euro au căzut.

"Şeful a fugit acum un an sau doi, după ce a ajuns la faliment. Nu ştiu unde e", spune Lu Jiguang, un sculptor în piatră din Dancheng. "Aici nu au fost prea multe falimente, dar lumea se luptă din greu să trăiască. Am văzut la televizor ce se întâmplă în Europa. A avut un efect negativ şi aici", spune el.

Dangcheng, un orăşel de 20.000 de locuitori, la 240 de kilometri de Beijing, este doar o particulă a situaţiei generale din China, notează Reuters. Cei mai mulţi producători locali, acum cu stocurile pline de statuete cu figuri religioase creştine încearcă să găsească clienţi pe piaţa locală. Totuşi, întrebaţi care sunt cele mai mari temeri, antreprenorii locali susţin că cel mai frecvent creşterea salariilor, scumpirea materiei prime şi taxele de transport le afectează activitatea.

"Sunt mai îngrijorat de scumpirea forţei de muncă decât de ce se întâmplă în Europa", spune un Lu Xuhui, sculptor de 34 de ani, patronul unui atelier care livrează se bazează pe Franţa şi Italia pentru comenzi. "Piaţa europeană este foarte foarte dură. Noi vindem în continuare ieftin, dar costurile sunt în continuă creştere iar profiturile noastre sunt mici. Încercăm să găsim clienţi interni dar şi ei resimt efectele scumpirilor", spune el.

Lu Shaolei, un văr al lui Lu Xuhui, a început acum un deceniu să cioplească statuete cu motive creştine pe care le exporta în Europa. Acum - un semn al timpurilor, spune el - toate cele 40 de statuete cu Iisus la care lucrează sunt comandate pe piaţa internă.

"Nu am mai avut nicio comandă din vară. Europa era cel mai mare client al nostru, dar nu mai este acum", spune Shaolei.

Circa 3-4% din populaţia Chinei este de religie creştină.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO