​Fondul Conştiinţei, locul unde americanii cu conştiinţa încărcată pot returna discret bani guvernului

19 mar 2017 Autor: Catalina Apostoiu

Ce faci când ai conştiinţa încărcată? Un american a returnat 0,09 dolari Trezoreriei americane, în timp ce un altul a trimis guvernului 155.502 dolari. Şi nu se ştie cu ce au greşit cei doi pentru că totul a fost făcut anomim, scrie Business Insider.

De peste 200 de ani, Trezoreria americană are un loc unde cei măcinaţi de vină pot trimite cash: Conscience Fund.

Unii oameni sunt surprinşi de existenţa acestui fond, spune Ryan Hanna, unul din managerii fondului.

Oamenii donează pentru că au furat în timpul armatei, nu şi-au plătit toate datoriile către Fisc, sau pur şi simplu au găsit bani pe stradă, şI totul din cauza unei conştiinţe încărcate.

Totul a început în 1811, când un donator a trimis 5 dolari Trezoreriei. Fondul a fost autorizat în 1950, iar de atunci acesta reprezintă locul unde sunt trimise donaţii anonime. Fondul nu urmăreşte oamenii pentru delictele lor, însă le trimite note de mulţumire.

Chiar şi când cea mai mare donaţie, de 155.502 dolari, a fost făcută, în 1990, Trezoreria a acceptat banii fără nicio întrebare.

Hanna nu a putut comenta cu privire la valoarea totală a donaţiilor făcute de la înfiinţarea fondului, însă un articol New York Times din 1987 plasa această valoare la peste 5,7 milioane de dolari la acea vreme.

Banii sunt folosiţi de Trezorerie pentru cheltuieli generale. Însă fondul a primit mult mai puţini bani în ultimii ani, donaţiile ridicându-se la 1,1 milioane de dolari în 2014 şi 427.000 de dolari în 2015.

Anul trecut, suma a scăzut la numai 23.000 de dolari, iar până acum în acest an a fost înregistrată o singură donaţie, de 1.600 $.

Potrivit datelor Pew Research, încrederea în guvernul federal se situează la minime istorice din 1958, deşi Hanna nu a vrut să speculeze cu privire la relaţia dintre acest aspect şi nivelul donaţiilor.

Însă nu există pericolul ca acest fond să fie desfiinţat, spune Hanna.

Donatorii ataşează adesea o notă în care-şi exprimă regretul pentru a fi furat.

“Acest cec de 1.300 de dolari este pentru tot ce am furat în timpul când am fost în marină”, scrie cineva într-o notă, potrivit The Times.

Într-o alta scrie “Vă rog acceptaţi aceşti bani pentru două timbre pe care le-am refolosit”.

Sursă foto: Thomson Reuters

 
Cuvinte cheie:
guvern
, bani
, fond
, americani
, refuz
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide