Business Internaţional

Fostul premier croat Ivo Sanader, arestat pentru corupţie, a fost condus la spital

Autor: Ioana Bojan

24.07.2011, 14:31 48

Fostul premier croat Ivo Sanader, suspectat de corupţie şideţinut într-o închisoare din Zagreb, a fost condus vineri la unspital penitenciar, din cauza unor complicaţii provocate de o ranăla picior, relatează presa locală, citată de AFP.


Sanader urma să fie examinat de medici specialişti, a declaratavocatul său Cedo Prodanovici, citat de agenţia Hina. Piciorul săueste "într-o stare gravă" şi "şi-a schimbat culoarea".


Conform ediţiei electronice a cotidianului Jutarnji List, Sanader apărăsit închisoarea Remetinec, de la periferia Zagrebului, labordul unei furgonete pentru transportul deţinuţilor, însoţită dedouă vehicule de teren.


Presa croată a relatat la jumătatea lui iunie că Sanader s-a rănitla o sală de forţă. El se afla în detenţie la o închisoareaustriacă, la Salzburg. Presa a evocat atunci o rană laligamente.


Sanader a fost extrădat luni în ţara sa, de către autorităţileaustriece, care l-au arestat în decembrie, în baza unui mandat dearestare emis de Croaţia.
El este vizat în ţara sa de o serie de anchete pentru cazuri decorupţie estimate estimate la mai multe milioane de euro. Sanader,în vârstă de 58 de ani, care încă nu a fost inculpat în modoficial, respinge aceste acuzaţii.


Şef al Guvernului în perioada 2003-2009, Sanader este oficialul curangul cel mai înalt din ţară vizat în cazuri de corupţie.


El a fost audiat joi la închisoarea Remetinec, în cadrul uneianchete privind presupuse deturnări de fonduri prin companiipublice, în valoare de câteva milioane de euro.
Potrivit Parchetului, fondurile ar fi ajuns în buzunarele maimultor personalităţi, inclusiv la Sanader, dar şi în conturileUniunii Democratice Croate (HDZ), partid conservator aflat laputere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO