Business Internaţional

Germania şi Franţa cer modificarea tratatelor europene pentru a instaura disciplina bugetară

Germania şi Franţa cer modificarea tratatelor europene pentru a instaura disciplina bugetară

Foto AFP

Autor: Bogdan Cojocaru

24.11.2011, 00:05 564

Parisul pare să fi făcut un pas în direcţia Germaniei, promiţând că aceste două state, cele mai mari economii din zona euro, vor prezenta curând propuneri de reformare a tratatelor europene pentru a înăspri disciplina bugetară şi a intergra mai strâns politicile fiscale din zona euro, scrie presa franceză.

"Împreună cu Angela Merkel, vom face curând propuneri privind modificarea tratatelor pentru a evita ca o ţară să se poată abate de la regulile fiscale, bugetare şi economice", a declarat preşedintele francez Nicolas Sarkozy, citat de La Tribune.

Obiectivul modificărilor va fi o mai strânsă integrare a politicilor bugetare din zona euro, a completat oficialul.

"Niciun stat avansat nu este la adăpost de efectele îndatorării excesive acumulate de-a lungul anilor", a mai spus preşedintele francez.

Declaraţiile lui Sarkozy pot fi interpretate ca un nou succes al Germaniei, care tinde să devină atotputernică în Europa, sau ca o concesie necesară găsirii unei soluţii pentru depăşirea crizei datoriilor, scrie Les Echos.

Cert este că de mult timp cancelarul german Angela Merkel cere înăsprirea disciplinei bugetare în zona euro, insistând pe introducearea unor sancţiuni automate pentru statele delincvente din punctul de vedere al politicilor bugetare. Una dintre sancţiuni ar putea fi privarea de fonduri europene.

Principala problemă este dacă în schimb Germania nu se va mai opune, aşa cum a făcut cu îndârjire până acum, la acordarea unui rol mai mare Băncii Centrale Europene în lupta contra crizei datoriilor, măsură cerută de liderii unora dintre statele cu probleme şi ai unor economii mari din afara Europei. În prezent, BCE este singurul "supererou" al Europei care luptă eficient.

De asemenea, o concesie pe care ar putea-o face Berlinul ar fi permiterea înfiinţării de obligaţiuni comune ale statelor din zona euro, prin care s-ar asigura finanţare economiilor cu dificultăţi.

Timpul însă presează pe zona euro. Italia şi Spania şi-au văzut costurile de finanţare crescând la niveluri extreme, iar ratingul de top al Franţei este ameninţat de agenţiile de evaluare financiară.

Standard & Poor's (S&P) a avertizat ieri că ratingule de credit ale statelor din zona euro ar putea fi reduse dacă "zone mari" din uniunea monetară vor intra anul viitor din nou în recesiune, scrie agenţia Thomson Reuters.

David Beers, directroul general al diviziei de ratinguri de ţară din cadrul S&P, anticipează un compromis între BCE şi guvernele din zona euro în privinţa rezolvării crizei datoriilor de stat.

Comisia Europeană (CE) a propus ieri noi reglementări de evaluare şi verificare a bugetelor statelor din zona euro, solicitând prerogative privind revizuirea proiectelor de buget dacă nu se încadrează în reglementările europene, cu scopul final de a introduce obligaţiuni comune.

Noile reglementări au un caracter "intruziv" şi sunt menite să asigure respectarea directivelor UE şi scăderea necesarului de finanţare al guvernelor din zona euro şi pot servi drept fundament pentru introducerea, în viitor, a unor obligaţiuni comune ale blocului monetar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO