Business Internaţional

Grecia nu a notificat Uniunea Europeană în legătură cu organizarea referendumului

Autor: Marius Oncu

01.11.2011, 12:15 1470

Grecia nu a notificat formal Comisia Europeană cu privire la planurile executivului de la Atena de a organiza un referendum pentru pachetul de ajutor financiar extern în valoare de 130 de miliarde de euro convenit cu liderii europeni în octombrie, transmite Reuters.

Premierul elen, George Papandreou, a anunţat votul luni seara, iar situaţia ameninţă să agraveze criza din zona euro. De asemenea, decizia executivului elen a generat nemulţumire în Germania că Atena încearcă să scape din înţelegerea încheiată."Ceea ce ne blochează este că Grecia nu ne-a informat formal. Până avem, de exemplu, o scrisoare sau ceva asemănător de la premierul elen, nu mă aştept să reacţionăm", a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.

CE pregăteşte un comunicat şi aşteaptă ca Grecia să confirme votul, a adăugat purtătorul de cuvânt.Liderii europeni au convenit, săptămâna trecută, un al doilea pachet financiar pentru Grecia şi o reducere de 50% a datoriilor statului elen către deţinătorii privaţi de obligaţiuni guvernamentale. Ajutoarele financiare sunt condiţionate, însă, de măsuri dure de austeritate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO