Business Internaţional

Guvernul Israelului acuză: Iranul a testat tehnologie destinată detonării unei bombe atomice

Sursa foto - AFP

Sursa foto - AFP

Autor: Mihai Draghici

26.09.2014, 00:00 252
Iranul a testat, în complexul nuclear de la Parchin, tehnologie care poate fi utilizată exclusiv pentru detonarea unei bombe atomice, acuză Guvernul Israelului, conform ziarului Haaretz.

Ministrul israelian al Informaţiilor, Yuval Steinitz, a declarat că Iranul a efectuat o implozie nucleară utilizând uraniu.

Guvernul israelian nu a oferit detalii despre presupusul test atomic, precizând doar că acesta a avut loc în complexul nuclear de la Parchin, situat la 30 de kilometri sud-est de Teheran.

„Este important de precizat că testele de acest fel nu pot fi explicate prin dubla utilizare a tehnologiei - civilă şi militară -, deoarece singurul scop al unui astfel de test este aprinderea seriei de reacţii pentru armamentul nuclear“, precizează Guvernul israelian.

Regimul islamist de la Teheran susţine că nu a testat tehnologie destinată armamentului nuclear. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO