Business Internaţional

Indesit a marcat in 2006 o crestere de 6% a vanzarilor

04.04.2007, 18:04 12

Compania Indesit, al doilea mare producator de electrocasnice din Europa, a inregistrat in 2006 un profit operational EBITDA de 303 mil. euro, mai mult cu 14,9 procente fata de anul precedent, conform companiei. Vanzarile companiei au crescut cu 6% fata de anul 2005, pana la valoarea de 3,24 mld. euro. Profitul net al grupului s-a situat la valoarea de 76 de milioane de euro, cu 50,7% mai mult fata de valoarea de 51 de milioane de euro inregistrata in 2005.Tinand cont de rezultatele financiare pozitive obtinute in 2006, consiliul director al companiei Indesit, condus de Vittorio Merloni, a votat plata dividendelor aferente anului 2006 in proportie de 52,07% din profit si a propus o noua politica de plata a dividendelor conform careia actionarii vor primi cel putin 50% din profitul raportat de grup. Nivelul datoriilor s-a situat anul trecut la 424 mil. euro, mai putin cu 100 mil. euro fata de 2005. Compania Indesit isi desfasoara activitatea in 22 de filiale comerciale din intreaga lume, cu peste 17.000 de angajati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO