Business Internaţional

Inflatia scade in Uniunea Europeana sub 2%

03.10.2006, 18:50 8

Preturile mici ale petrolului il ajuta pe Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), sa isi atinga tinta in ceea ce priveste inflatia. S-ar putea insa sa-i complice incercarile de a stabili rata dobanzii prin incetinirea cresterii economice si generarea de cresteri importante ale preturilor.
Scaderea de 20% a pretului petrolului din 14 iulie pana in prezent a facut ca rata inflatiei din zona euro sa ajunga sub plafonul bancii de 2% pe an, in luna septembrie, pentru prima oara din ianuarie 2005. Aceasta scadere duce la o putere de cumparare mai mare si la o crestere de preturi mai facila, scrie Bloomberg.
"Faptul ca inflatia va scadea este greu de crezut deoarece aceasta este influentata in mare parte de catre preturile interne", spune Stephane Deo, economist-sef la banca UBS din Londra. "Scaderea preturilor la petrol creste probabilitatea ca BCE sa continue marirea ratei dobanzii in 2007", adauga el.
Insa Holger Schmieding, economist-sef la Bank of America din Londra, nu este de aceeasi parere.
"Preturile mici la petrol si scaderea inflatiei vor forta cel mai probabil BCE sa micsoreze treptat previziunile cu privire la inflatie la urmatoarea actualizare trimestriala din luna decembrie", a spus el, estimand nivelul inflatiei la 2,2% in 2007.
Membrii BCE, inclusiv Axel Weber si Jose Manuel Gonzalez-Paramo, nu au vrut sa semnaleze pana in prezent faptul ca inflatia nu mai este o problema.
Este prematur sa se afirme ca preturile scazute la petrol vor incetini inflatia si ar putea in schimb sa duca la "presiuni interne mai puternice", a spus pe 27 septembrie Weber. Gonzalez-Paramo, unul dintre cei sase membri executivi ai BCE, a declarat si el pe 28 septembrie ca BCE trebuie sa fie atenta in ceea ce priveste inflatia.
Unii membri ai consiliului BCE "exagereaza in oarecare masura pentru a-si atinge scopul de marire a ratelor", a declarat Norbert Walter, economist-sef la Deutsche Bank din Frankfurt. "Cea mai buna masura pe care o poate adopta BCE este sa nu mareasca deloc rata dobanzii", a adaugat el.
Increderea europenilor a ajuns in luna septembrie la cel mai inalt nivel din ultimii cinci ani. Economia zonei euro a crescut la 0,9 procente in cel de-al doilea trimestru in comparatie cu primul, depasind SUA pentru prima oara in cinci ani la nivelul inregistrat pe un trimestru. Economia SUA a crescut cu 0,6 procente.
Cea mai rapida crestere din 2000 pana in prezent a dus si la incurajarea sindicatelor sa ceara salarii mai mari. ThyssenKrupp si Salzgitter, cele mai mari producatoare de otel din Germania, au fost de acord luna trecuta sa ofere cele mai mari cresteri salariale din utlimii zece ani. Salariile celor 85.000 de muncitori din North Rhine-Westphalia, Saxonia Inferioara si Bremen vor creste cu 3,8 procente din 2007.
Steven Major, de la banca HSBC, a declarat ca "preturile la obligatiuni vor creste semnificativ. Pietele financiare ale Italiei, Greciei si Portugaliei, cei mai slab dezvoltati membri ai zonei euro, vor beneficia probabil cel mai mult de pe urma acestora".
"Toata lumea a fost atat de absorbita de cresterea ratelor de catre BCE, incat s-a trecut cu vederea faptul ca guvernele nu vor mai avea nevoie sa imprumute prea multi bani din cauza puternicei cresteri economice", a adaugat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO