Business Internaţional

Investitorii ar putea fi atraşi de băncile din Europa de Est

Autor: Bogdan Cojocaru

24.01.2011, 23:35 12

Interesul investitorilor pentru băncile din Europa Centrală şide Est ar putea creşte, în condiţiile în care companiile financiarevestice se luptă să-şi majoreze veniturile în contextul uneicreşteri economice slabe, potrivit unui studiu al Bank of AmericaMerrill Lynch (BoA), preluat de Bloomberg.

"Perspectivele dezamăgitoare referitoare la creşterea din Europade Vest vor duce la un interes mai mare al investitorilor pentruEuropa Centrală şi de Est, iar Polonia şi Cehia vor profita cel maimult. Suntem încrezători că valoarea băncilor est-europene vacreşte, în condiţiile în care încrederea se consolidează datorităforţei căpătate de avansul creditării şi veniturilor", menţioneazăraportul.

Bănci precum PKO Bank Polski şi Komercni Banka au modele bancaresimple, nu au probleme legate de capital şi au perspective decreştere pe termen lung atrăgătoare, menţionează BoA.

Economiile din Europa Centrală şi de Est au înregistrat în 2010rezultatele mai bune decât cele ale statelor europene dezvoltate,după declinuri accentuate în Vest, iar trendul se va menţine şianul acesta, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional(FMI).

Îngrijorările că băncile din regiune s-ar putea prăbuşi subpovara creditelor neperformante au început să scadă după ce FondulMonetar Internaţional a intervenit în sprijinul Ungariei, Ucrainei,României, Letoniei şi Serbiei.

Analiştii apreciază că nivelul creditelor neperformante esteaproape de maxim în regiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO