Business Internaţional

Obama a decis că va ataca Siria, dar va cere aprobarea Congresului. Când se reuneşte Legislativul american?

Obama a decis că va ataca Siria, dar va cere aprobarea...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

31.08.2013, 21:51 750

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a declarat sâmbătă că a luat decizia de principiu să efectueze atacuri împotriva regimului sirian, dar că cere Congresului să aprobe o asemenea operaţiune, amânând perspectiva unei intervenţii americane pe termen scurt, relatează AFP.

"Am decis că Statele Unite ar trebui să acţioneze militar împotriva unor ţine ale regimului sirian" cu scopul de a-l pedepsi pentru că a folosit arme chimice împotriva unor civili, iar ţara este "pregătită să efectueze atacuri atunci când vom alege noi", a declarat preşedintele într-o intervenţie solemnă de la Casa Albă.

Dar "voi cere autorizarea din partea reprezentanţilor americanilor în Congres pentru utilizarea forţei", a adăugat Obama, îndemnându-i pe congresmeni să susţină această cerere în numele "securităţii naţionale" a Statelor Unite.

Congresul este în vacanţă până pe 9 septembrie, ceea ce amână perspectiva unei acţiuni militare americane iminente împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

Obama a părut să sugereze că membrii Congresului nu vor fi chemaţi într-o sesiune extraordinară, precizând că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare şi că aceştia sunt "de acord să pună o dezbatere şi un vot pe ordinea de zi, imediat ce Congresul îşi va reîncepe activitatea".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO