Business Internaţional

Polonia si Turcia au sprijinit profitul record al UniCredit

23.03.2007, 18:32 16

UniCredit, cea mai importanta banca a Italiei, a raportat o triplare a profitului din ultimul trimestru al anului trecut, in conditiile cresterii creditelor acordate populatiei si a castigurilor mari obtinute din Europa Centrala si de Est, scrie Bloomberg. Actiunile UniCredit au crescut cu 2,8 procente dupa ce compania cu sediul la Milano a anuntat o crestere a profitului net pe ultimul trimestru din 2006 pana la 893 de milioane de euro, de la 287 mil. de euro cat a raportat in 2005. Pe intreg anul trecut, profitul net a crescut cu 61% , pana la 5,5 mld. euro. Directorul executiv al UniCredit, Alessandro Profumo, a obtinut castigurile record din cresterea economica inregistrata de tari precum Polonia, Turcia. In Italia, cresterea economica a determinat o majorare de 9,6 procente a creditelor in ultimul trimestru al anului. "Afacerea functioneaza extrem de bine, in special ramura de retail bancar din Italia. Faptul ca multi dintre competitori sunt implicati in fuziuni le da oportunitatea de a-si creste cota de piata", a declarat Luca Comi, analist la compania Centrosim si actionar al bancii UniCredit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO