Business Internaţional

Preşedintele Braziliei cere iniţierea urgentă a negocierilor între Rusia şi Ucraina

Preşedintele Braziliei cere iniţierea urgentă a...

Autor: Mihai Draghici

22.04.2023, 21:28 81

Preşedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a reafirmat, sâmbătă, apelul pentru iniţierea negocierilor între Rusia şi Ucraina în scopul găsirii unei soluţii de oprire a conflictului militar.

"Administraţia mea a criticat lezarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, dar noi pledăm pentru o soluţie negociată de oprire a conflictului. Avem nevoie urgent de constituirea unui grup de naţiuni care să poarte negocieri atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia", a afirmat Luiz Inacio Lula da Silva, conform site-ului Tagesschau.de, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Lisabona cu preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa.

"Portugalia are o altă poziţie: noi pornim de la premisa că eventualul drum spre pace recunoaşte în primul rând dreptul Ucrainei de a reacţiona la invazie", a declarat, la rândul său, Marcelo Rebelo de Sousa.

Lula da Silva a respins criticile că ar fi de partea Rusiei sau Chinei, subliniind, conform agenţiei Reuters, că nu încearcă să fie pe placul nimănui. "Eu doar încerc să găsesc o alternativă pentru oprirea conflictului, prin construirea păcii", a subliniat preşedintele Lula da Silva.

Administraţia Braziliei a pledat constant pentru încheierea prin negocieri a conflictului izbucnit prin invazia militară rusă în Ucraina. Preşedintele Luiz Inácio Lula da Silva a criticat recent, în cursul vizitei în China, abordarea Statelor Unite şi a Uniunii Europene. "Statele Unite trebuie să înceteze stimularea războiului şi să înceapă să discute despre pace. Şi Uniunea Europeană trebuie să înceapă să discute despre pace", a afirmat Luiz Inácio Lula da Silva.

În replică, Washingtonul l-a acuzat pe preşedintele Braziliei că ar imita propaganda rusă şi chineză.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO