Business Internaţional

Profit de peste 1 mld. euro pentru gigantul ceh CEZ

27.02.2007, 19:14 11

Producatorul si distribuitorul ceh de energie CEZ, listat la bursele de la Varsovia si Praga, a generat in 2006 un profit net de 28,8 mld. cehe (1 mld. euro), mai mult cu 29% decat in anul precedent, in conditiile in care castigurile au atins 160 mld. coroane (5,7 mld. euro).
Castigurile brute ale companiei CEZ s-au ridicat la nivelul de 64,3 mld. coroane (2, 2 mld. euro). Rezultatele financiare pentru 2006 depasesc estimarile analistilor, care au estimtat un profit net de 28,03 mld. coroane cehe.
Profitul record inregistrat de producatorul ceh a fost sprijinit de cresterea productiei de energie si de vanzari, potrivit companiei de stat CEZ. De asemenea, achizitiile straine au adus anul trecut contributii mai mari cu 2,5%, marind profitul companiei CEZ. Pentru anul 2007, reprezentantii companiei estimeaza o crestere a profitului cu 22 de procente, pana la valoarea de 35,1 mld. coroane cehe (1,2 mld. euro).
Compania de stat CEZ este cea mai profitabila companie din Cehia, Robert Keller de la Patria Finance declarand ca profitul ar fi fost si mai mare daca iarna blanda nu ar fi scazut cererea de energie. Anul trecut, in Cehia pretul la energie pentru consumatorii casnici a crescut cu o medie de 9 procente, iar consumul de energie, influentat de rapida crestere economica si de investitii, a crescut cu 2,9 procente.
Producatorul ceh de energie a investit anul trecut 847 mil. coroane, cel mai important proiect investitional fiind centrala nucleara de la Dukovany, unde au fost incepute lucrarile la schimbarea sistemelor de securitate, imbunatatirea serviciilor de monitorizare si control al unitatilor. Compania de energie CEZ este detinuta in proportie de doua treimi de stat, fiind cel mai mare producator ceh de energie. Grupul CEZ se numara printre primele zece grupuri energetice din Europa, atat prin capacitatea instalata, cat si prin numarul de clienti.
Grupul CEZ detine in Romania Electrica Oltenia pe care a preluat-o in luna aprilie 2005, cand CEZ a platit 166,5 mil. euro pentru 51% din actiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO