Business Internaţional

Ranbaxy mizeaza pe o crestere de 20% a veniturilor in 2008

07.12.2007, 19:02 10

Grupul farmaceutic indian Ranbaxy Laboratories vizeaza pentru 2008 o crestere cu 20% a veniturilor si va continua politica de achizitii in India si in strainatate, a declarat directorul general al companiei, Malvinder Singh.
Anul trecut, Ranbaxy Laboratories a raportat vanzari totale de peste 1,3 miliarde de dolari, de la 1,17 miliarde de dolari in 2005, conform raportului financiar anual.
"Asteptam un an 2008 puternic dupa un an 2007 bun. Vizam o crestere cu 20% a veniturilor", a afirmat Singh. Planurile Ranbaxy pe termen lung prevad un loc intre primii cinci producatori de medicamente generice la nivel mondial, cu vanzari anuale de cinci miliarde de dolari pana in 2012, dar potrivit lui Singh, compania are si alte obiective, dincolo de tinta de vanzari.
Ranbaxy, evaluata la 3,7 miliarde de dolari, analizeaza constant posibile achizitii pentru extinderea pe noi piete. Anul trecut, compania a anuntat opt tranzactii, incluzand achizitia producatorului roman Terapia pentru 324 de milioane de dolari.
Ranbaxy Laboratories, cel mai mare producator de medicamente din India, a achizitionat, in luna martie 2006 un pachet de actiuni reprezentand 96,7% din actiunile Terapia Cluj-Napoca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO