Business Internaţional

Războiul din Siria: Armata siriană şi avioane ruseşti îi atacă pe rebeli la sud de Alep

Războiul din Siria: Armata siriană şi avioane ruseşti...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

16.10.2015, 12:13 352

"Operaţiunea militară a început în (regiunea) rurală din sudul Alepului", a declarat o sursă proguvernamentală din Siria.

Rami Abdulrahman, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, un ONG cu sediul în Marea Britanie, a declarat la rândul său că aveau loc confruntări armate puternice în apropiere de regiunea Jebel Azzan, la aproximativ 12 kilometri de oraşul Alep. Forţe guvernamentale şi rebeli îşi îmaprt controlul asupra oraşului.

Zona pe care o vizau armata siriană şi avioane ruseşti se află în apropierea drumului principal către sud, spre Damasc, a precizat Abdulrahman.

După ce Rusia a lansat atacuri aeriene, pe 30 septembrie, pentru a-l susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, armata siriană a declanşat o serie de ofensive asupra unor regiuni aflate sub controlul insurgenţilor, în vestul Siriei, dar şi într-o zonă izolată la nord de Homs şi în zone din provinciile Hama, Idleb şi Latakia, cucerite de rebeli în vară.

Televiziunea al-Mayadeen din Beirut a anunţat vineri că armata siriană luptă pe trei fronturi în sudul Alepului.

Abdulrahman a declarat că armata a recucerit satul Abtin de la rebeli şi o bază a unui batalion de tancuri, situată în apropiere de satul Sabiqiya. Ambele sate se află în apropiere de Jebel Azzan. Rebeli au lovit un tanc aparţinând armatei siriene cu o rachetă antitanc americană, a precizat el.

Militarii sirieni sunt susţinuţi de către miliţii aliate şi luptători iranieni, potrivit directorului Observatorului.

Implicarea militarilor iranieni nu a putut să fie confirmată imediat, însă două surse regionale de rang înalt au declarat pentru Reuters că Iranul a trimis în Siria, săptămâna aceasta, mii de militari, pentru a consolida ofensiva în curs în provincia Hama şi ofensiva în pregătire în zona oraşului Alep, în nordul Siriei.

Observatorul a mai anunţat că bilanţul confruntărilor armate şi atacurilor aeriene care au avut loc joi la nord de Homs au ajuns la 60 de morţi, dintre care 30 sunt femei şi copii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO