Business Internaţional

Republica Moldova a respins informaţiile despre posibila introducere a vizelor pentru cetăţenii ruşi

Republica Moldova a respins informaţiile despre posibila...

Autor: Andrei Ionascu

15.08.2017, 19:08 78

"Informaţiile apărute în presă nu au nimic de-a face cu starea reală a lucrurilor. Guvernul nu vizează o eventuală introducere a vizelor de intrare pentru ruşi", a spus purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe de la Chişinău.

Cotidianul Izvestia a citat surse din legislativul moldovean care susţin că deputaţii de la Chişinău discută o asemenea posibilitate. Ulterior, Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, s-a declarat împotriva aprobării unui astfel de proiect de lege, menţionând că 500.000 de cetăţeni moldoveni locuiesc în Federaţia Rusă.

Deputatul moldovean Artur Reşetnicov, membru al Comisiei pentru Securitate Naţională, Apărare şi Ordine Publică, a spus că subiectul este unul artificial.

"Primul lucru la care m-am gândit este lupta lui Don Quijote cu morile de vânt. Opinia mea este că acest subiect este creat artificial. În cadrul coaliţiei, acest subiect nu a fost abordat. Nu există niciun motiv pentru adoptarea un asemenea decizii. Faptul că a urmat imediat reacţia preşedintelui ţării demonstrează că ideea a venit de acolo şi el a reacţionat", a spus Reşetnicov.

Secretarul Comisiei pentru Politică Externă şi Integrare Europeană din Parlamentul de la Chişinău, Serghei Stati, a respins de asemenea informaţiile apărute în presă: "Nu cunosc de unde au luat asta, de ce Dodon a acceptat să comenteze ceea ce nu există. În primul rând, Parlamentul se află în vacanţă. Sesiunea este închisă. Care Parlament poate lua decizii cu privire la aplicarea sau nu a regimului de vize?! Este o încercare de a-şi crea imaginea de luptător cu morile de vânt".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO