Business Internaţional

Rudy Giuliani, cel care a fost primar al New York-ului când au avut loc atacurile teroriste de la 11 septembrie, considerat favorit să preia funcţia de Secretar de Stat în mandatul lui Trump

Rudy Giuliani, cel care a fost primar al New York-ului...

Autor: Mediafax

15.11.2016, 16:29 384

Potrivit oficialului, nu ar exista o competiţie reală pentru postul de Secretar de Stat al SUA, iar postul ar putea aparţine fostului primar al New Yorkului, în cazul în care acesta şi l-ar dori. Oficialul a dorit să-şi păstreze anonimatul, nefiindu-i permis să facă declaraţii în privinţa acestui subiect.

În timpul unui discurs efectuat de Rudy Giuliani, acesta a declarat că nu vizează postul de Procuror general în administraţia Donald Trump, ci avea în perspectivă un post de conducere, chiar înainte ca victoria candidatului republican să aibă loc. Acesta a fost rezervat în privinţa perspectivelor sale, declarând chiar că John Bolton, fostul ambasador ONU, ar reprezenta o alegere potrivită pentru poziţia administrativă.

Întrebat dacă ar cunoaşte pe cineva mai potrivit decît John Bolton pentru această funcţie, Giuliani a afirmat: ”Poate eu, nu ştiu”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO