Business Internaţional

Rusia extinde o a doua bază aeriană în Siria, în apropiere de zone aflate sub controlul SI

Rusia extinde o a doua bază aeriană în Siria, în...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

04.12.2015, 09:40 195

Ruşii adaugă fortificaţii şi construiesc piste de aterizare la baza aeriană de la Shayrat, la aproximativ 40 de kilometri sud-vest de oraşul Homs, ceea ce arată că vor să o folosească drept a doua bază aeriană în Siria, a anunţat joi organizaţia nonguvernamentală cu sediul în Marea Britanie.

Aceste lucrări ar putea arăta că Moscova intenţionează să-şi intensifice atacurile aeriene în centrul Siriei, o regiune aflată în mare parte sub controlul jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

Statele Unite cred că Rusia mută echipamente la baza de la Shayrat, a declarat un oficial american, adăugând că unele dintre aceste echipamente sunt deja operaţionale.

Rusia, care efectuează atacuri aeriene în Siria începând de la 30 sepembrie, foloseşte în prezent baza aeriană guvernamentală Basel al-Assad, în provincia Latakia. Bombardiere de tip Su-24 şi elicoptere pornesc zilnic în misiuni din această bază.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO