Business Internaţional

Starbucks va plăti taxe de 20 milioane de lire sterline în Marea Britanie, deşi nu a înregistrat profit

Starbucks va plăti taxe de 20 milioane de lire sterline...

Autor: Anca Dumitrescu

08.12.2012, 11:05 738

Directorul general al Starbucks UK, Kris Engskov, a declarat că a fost surprins de nemulţumirea publică provocată de aranjamentele contabile folosite de companie şi a promis să facă plăţile către fiscul britanic, timp de doi ani, chiar dacă lanţul de cafenele nu a realizat profit.

Politicienii şi experţii fiscali au afirmat însă că decizia unilaterală, care nu a fost discutată cu autorităţile de profil, reprezintă o bătaie de joc la adresa sistemului fiscal. Autorităţile fiscale au reafirmat totodată poziţia că impozitul pe profit nu este opţional.

Anunţul fără precedent al Starbucks a fost făcut la Camera de Comerţ din Londra, unde Engskov a afirmat că anunţă schimbări care vor avea ca efect plata unui impozit pe profit mai mare în Marea Britanie, peste nivelul cerut de lege.

"Această decizie este gestul corect. Am auzit acest lucru, clar şi tare de la clienţii noştri", a spus Engskov.

Starbucks a evitat în ultimii trei ani plata impozitului pe profit prin intermediul unor plăţi internaţionale complexe în cadrul grupului. În prezent, Starbucks înregistrează pierderi din cauza unor plăţi către divizia din Olanda, unde sunt prăjite boabele de cafea, precum şi către cea din Elveţia, pentru achiziţia acestor boabe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO