Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Anca Dumitrescu

27.11.2012, 00:01 68

Autoritatea fiscală din Bulgaria anticipează că veniturile din taxe şi contribuţii sociale vor creşte în acest an cu circa 700 milioane leva (350 milioane euro) faţă de 2011, datorită unor schimbări legislative, dar şi a controalelor mai stricte, a declarat şeful instituţiei, Krasimir Stefanov.

Un alt motiv al creşterii încasărilor este conectarea electronică a caselor de marcat la administraţia fiscală, a arătat Stefanov. El a menţionat că de la începutul acestui an au avut loc peste 1.000 de condamnări pentru delicte fiscale, domeniile cu cel mai mare risc de evaziune fiind sectorul construcţiilor şi cel al comerţului cu cereale.

Până la sfârşitul acestui an, reprezentanţii autorităţii fiscale urmează să efectueze controale la hotelurile, barurile şi restaurantele din staţiunile de iarnă. Stefanov a spus că o analiză a riscurilor efectuată de instituţie a scos la iveală venituri nedeclarate estimate la 700 milioane leva (350 milioane euro) pe o perioadă de patru ani în sectorul vânzărilor imobiliare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO