Business Internaţional

SUA avertizează cu acţiuni militare unilaterale în Siria în lipsa unei reacţii din partea ONU. "Există momente în viaţă când ţările sunt nevoite să treacă la acţiuni proprii"

SUA avertizează cu acţiuni militare unilaterale în...

Autor: Mihai Draghici

05.04.2017, 19:55 100

Administraţia Donald Trump susţine că regimul Bashar al-Assad este responsabil de presupusul atac chimic din regiunea Khan Sheikhoun (provincia Idlib), soldat, potrivit organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu moartea a 72 de persoane. Siria şi Rusia au negat orice implicare, afirmând că atacul a fost comis de insurgenţii susţinuţi de Occident.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va analiza cazul, dar nu va putea adopta nicio rezoluţie împotriva Administraţiei Bashar al-Assad întrucât Rusia are drept de veto.

Însă ambasadorul american la ONU, Nikki Haley, a avertizat că Statele Unite ar putea trece la acţiuni unilaterale în lipsa unei reacţii a Naţiunilor Unite.

"Atunci când Naţiunile Unite eşuează în demersul de a acţiona colectiv, există momente în viaţă când ţările sunt nevoite să treacă la acţiuni proprii", a afirmat Nikki Haley, citată de site-ul agenţiei Associated Press.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO