Business Internaţional

​Tragedie în Ucraina. Un avion cu 295 de pasageri s-a prăbuşit într-o zonă unde au fost mai multe atacuri ale insurgenţilor proruşi. Toţi pasagerii au murit

​Tragedie în Ucraina. Un avion cu 295 de pasageri s-a...

Autor: Mihai Draghici - Mediafax

17.07.2014, 18:33 1858

Potrivit agenţiei Interfax, avionul Boeing 777 decolase de la Amsterdam (Olanda) şi urma să ajungă la Kuala Lumpur (Malaysia).

Avionul s-a prăbuşit în estul Ucrainei, într-o zonă în care mai multe aeronave au fost atacate de către insurgenţi proruşi. Agenţia Reuters nu poate confirma informaţiile furnizate de Interfax.

Preşedintele Ucrainei: Nu poate fi exclusă posibilitatea ca avionul să fi fost doborât cu o rachetă

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines dispărut de pe radare în estul Ucrainei s-a prăbuşit în apropierea oraşului Ciahtarsk, în regiunea separatistă Doneţk, iar cel puţin 285 de persoane au murit, afirmă surse citate de Itar-Tass.

Compania aeriană Malaysia Airlines a confirmat că a pierdut contactul cu avionul Boeing 777. Conform unor surse citate de Interfax, avionul a dispărut de pe radare în timp ce zbura la altitudinea de croazieră de circa 10.000 de metri.

Rebelii din estul Ucrainei susţin că aviaţia militară ucraineană a doborât avionul de pasageri

Oficial ucrainean: Avionul de pasageri prăbuşit în Ucraina a fost doborât de o rachetă

Avionul de pasageri al companiei Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă, afirmă un consilier din cadrul Ministerului ucrainean de Interne, citat de Washington Post. Mai multe detalii aici. 

Insurgenţii din Doneţk susţin că au doborât două avioane "ucrainene"

Liderii separatişti din autoproclamata "Republica populară Doneţk" susţin că au doborât joi două avioane "ucrainene", în estul Ucrainei, informează Kyiv Post. Mai multe detalii aici.

Franţa îndeamnă toate companiile aeriene să evite spaţiul aerian ucrainean

Franţa îndeamnă toate companiile aeriene să evite spaţiul aerian ucrainean, după prăbuşirea avionului de pasageri al Malaysia Airlines în regiunea Doneţk. Mai multe detalii aici. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO