Business Internaţional

Trei sportive din România în optimile turneului WTA de la Miami

Trei sportive din România în optimile turneului WTA de...

Autor: Iulian Coşuleţu

28.03.2016, 08:49 205

Simona Halep va juca, luni de la ora 18:00, pe terenul 1 de la Miami, în compania jucătoarei din Marea Britanie, Heather Watson. Românca are un bilanţ pozitiv în disputele cu britanica, pe care a învins-o de două ori din tot atâtea partide disputate în circuitul mondial. Ultima întâlnire dintre cele două jucătoare a avut loc în 2014, în turul al treilea de la Rolland Garros, iar Simona Halep s-a impus cu 6-2, 6-4. După victoria cu Julia Goerges din runda precedentă, sportiva din România a declarat pentru wtatennis.com că nu se teme de meciul cu Heather Watson, o jucătoare pe care o cunoaşte foarte bine.

Pe acelaşi teren vor evolua, astăzi, şi celelalte două jucătoare din România, ajunse în optimile de finală, Monica Niculescu şi Irina Begu.

În turul al treilea, Irina Begu a trecut de Kristyna Pliskova, locul 101 WTA, cu scorul de 7-5,4-6,6-4 şi va evolua în optimile de finală cu Madison Keys din Statele Unite ale Americii, locul 24 mondial.

Monica Niculescu a acces şi ea între cele mai bune 16 jucătoare de la Miami, în urma succesului în două seturi, 6-4,6-1 în faţă jucătoarei Coco Vanderweghe, locul 38 WTA. În optimile de finală ale competiţiei din Florida, Niculescu va juca împotriva jucătoarei de pe locul 23 mondial, Johanna Konta.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO