Business Internaţional

Ungurii de la Malev cauta cu disperare bani pentru a iesi din criza

11.01.2009, 17:21 12

Operatorul aerian ungar Malev, care se confrunta in prezent cu probleme serioase din cauza pierderilor, ar putea beneficia de un plan de redresare financiara din partea creditorului sau rus sau prin intermediul altui investitor financiar, a anuntat o publicatie locala din Ungaria, scrie Portfolio.

In urma aplicarii planului de salvare pentru Malev, compania AirBridge si-ar putea pierde pozitia de actionar majoritar pe care o detine in prezent.
Desi operatorul aerian ungar urmeaza sa organizeze o sedinta generala extraordinara pe 16 ianuarie, care a fost amanata din decembrie anul trecut, planul de redresare financiara nu va fi anuntat probabil inainte de 27 ianuarie, potrivit publicatiei maghiare.
In 2007, statul ungar a vandut compania Malev catre AirBridge, operator aerian la care detine actiuni mogulul rus Boris Abramovici. Titlurile companiei aviatice reprezinta in prezent garantia acordarii de credite din partea Vneshekonombank (VEB), institutia financiara rusa care a asigurat finantarea privatizarii.
Ziarul maghiar a precizat ca exista planuri de a reduce capitalul de 3,6 mld. forinti (13 mil. euro) de care dispune in prezent Malev, la 5 mil. forinti, in acest caz o posibila solutie la problemele companiei aeriene maghiare fiind majorarea capitalului, care va fi realizata probabil doar de catre noii proprietari. In acest caz, AirBridge nu va mai fi actionar majoritar. Nu este exclus nici ca actiunile detinute de Abramovici sa fie cumparate de la AirBridge, astfel incat sa se produca o majorare indirecta de capital.
Sursele citate de ziarul ungar au declarat sub protectia anonimatului ca sunt aproape sigure ca administrarea transportatorului aerian din Ungaria ar putea fi preluata de cel mai mare operator aerian rusesc, Aeroflot.
Aeroflot ar putea administra 49% din actiunile rivalului sau maghiar in numele bancii de stat rusesti VEB.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO