Compania de dezvoltare imobiliară Adama, deţinută de fondul austriac de investiţii Immofinanz, apreciază că "piaţa rezidenţială nu poate fi mult mai rea ca în prezent", astfel că firma a reînceput să investească în locuinţe.
"Ne-am propus să ajungem la un ritm de construire de 600 de apartamente pe an. Obiectivul acesta ar putea fi atins în 2014 sau 2015. Cei care dezvoltă acum vor fi primii care vor avea produsul corect când piaţa îşi va reveni. Apartamentele care sunt acum în piaţa locuinţelor noi sunt prea mari şi prea scumpe", a declarat pentru ZF Andreas Holler, membru în consiliul executiv al Adama.
Recent, compania austriacă a desemnat Bog'Art să ridice două blocuri cu 210 apartamente în proiectele Optima şi Edenia din Titan, ale căror preţuri vor fi de 820 euro/mp plus TVA, respectiv 900 de euro/mp plus TVA. "Profitul este de circa 20%. Ar fi o prostie să începi să construieşti fără o marjă de cel puţin două cifre", a mai spus Holler.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels