Companii

Companiile interesate de CFR Marfă: americanii de la OmniTRAX, GFR-ul lui Gruia Stoica şi o asociere româno-austriacă au depus oferte neangajante

Companiile interesate de CFR Marfă: americanii de la...

Autor: Ioan Dornescu

05.06.2013, 16:30 512

Începând de joi, 6 iunie, ora 10.00, comisia de privatizare va negocia cu fiecare ofertant.

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12:00. În ziua următoare, comisia de privatizare va deschide plicurile şi va stabili câştigătorul licitaţiei.

Privatizarea CFR Marfă presupune vânzarea a 51% din acţiunile companiei. Licitaţia pentru privatizarea companiei porneşte de la 180 milioane de euro.

OmniTRAX, GFR şi asocierea dintre Transferoviar Grup şi Donau-Finanz au depus pe 23 mai din nou, documentele pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă, fiind singurii investitori care au participat la proces atât în prima fază, cât şi după reluarea acestuia.

Cei trei investitori au depus şi anterior documentaţia de participare, dar nu s-au precalificat pentru etapa următoare.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă şi a relaxat unele condiţii impuse ofertanţilor, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat preţul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câştigătorului.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO