Companii

Fabrica de la Timişoara a Fornetti produce la jumătate din capacitatea maximă

Autor: Cristina Rosca

16.12.2011, 11:26 860

La scurtă vreme după intrarea pe piaţa locală compania Fornetti cu sediul în Ungaria a decis să îşi construiască o unitate proprie de producţie în comuna Satchinez-Hodoni, în apropiere de Timişoara, după ce iniţial avea doar activităţi de distribuţie a produselor de patiserie.

În cei zece ani de prezenţă în România fabrica a fost dotată cu trei linii de producţie, toate funcţionale astăzi.

"Capacitatea maximă de producţie a fabricii noastre este de 400-500 de tone pe săptămână. Noi producem la circa jumătate din capacitatea maximă de producţie, însă valoarea poate varia pe parcursul întregului an", spune Ioan Magheţi, şeful departamentului de relaţii publice în cadrul producătorului Fornetti.

Fabrica din Timişoara este singura din România care deserveşte peste 1.100 de locuri de comercializare, magazine de sine stătătoare şi Shop in Shop, operate în principal de partenerii francizati al lanţului, potrivit reprezentanţilor conducerii Fornetti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO