Companii

Fuziune RRA - Regisco pentru un depozitar central

02.02.2004, 00:00 155



Registrul Roman al Actionarilor (RRA) si Regisco, cele mai mari companii private de registru din Romania, vor fuziona in cursul acestui an, tranzactia fiind conditionata de acceptul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.



Scopul crearii noii societati, care ar putea prelua si activitatile celorlalte registre private mai mici (ex: Miorita), este de a forma un depozitar central pentru piata de capital, in conditiile in care Bursa de Valori si Bursa Electronica Rasdaq vor fuziona si ele in cursul acestui an.



Demararea procedurilor de fuziune survine intr-o perioada in care conducerilor BVB si Rasdaq luau in calcul crearea unei societati noi, non profit, care sa preia sarcinile de depozitar ale registrului BVB si ale SNCDD (Societatea Nationala de Compensare, Decontare si Depozitare).



RRA si Regisco desfasoara in prezent activitati de depozitare (evidenta a structurii actionariatului companiilor listate) pentru majoritatea companiilor listate pe Rasdaq si o parte din cele de la BVB.



Florin Pogonaru, presedintele RRA, spune ca proicetul unui depozitar format prin fuziunea RRA si Regisco (eventual si a altor registre) este mai viabila decat infiintarea unei societati noi, non profit, de catre institutiile pietei de capital.



"In prezent, cele doua registre administreaza o baza de date de circa 18 milioane de actionari. Initierea unei astfel de activitati pe o structura fara experienta administrarii unor asemenea baze de date prezinta riscuri deosebite, care pot duce la discreditarea noului depozitar", afirma Pogonaru.



Presedintele RRA sustine ca ideea societatii non profit nu este viabila nici din punct de vedere financiar.



"Un registru performant necesita investitii substantiale si permanente, care depasesc mult posibilitatile de finantare ale entitatilor existente pe piata de capital. Un efect nedorit ar putea fi, de exemplu, cresterea substantiala a costurilor de tranzactionare", afirma Florin Pogonaru.



Actionarii principali ai RRA sunt cinci banci comerciale si Societatile de Investitii Financiare (SIF) iar ai Regisco - Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Romanian American Enterprise Fund (RAEF). laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO