Companii

Hidroelectrica are o marjă de 50% a profitului net, dar nu a făcut nicio hidrocentrală nouă

Hidroelectrica are o marjă de 50% a profitului net, dar...

Autor: Roxana Petrescu

08.08.2018, 00:07 1020
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie local, a terminat primele şase luni ale anului cu un profit net de 962 de milioane de lei, cu 34% mai mare faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Tot în S1 2018, compania a raportat vânzări de 1,99 miliarde de lei, cu 17% mai mari, pe fondul unei producţii de energie în creştere cu 20% datorită condiţiilor meteo foarte bune. „Primele şase luni au fost extrem, extrem de bune“, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directo­ratului Hidroelectrica. Astfel, compania este una dintre cele mai profitabile din România, lucrând la o marjă a câştigului net de aproape 50%.

Pe de altă parte, investiţiile companiei s-au ridicat la 85,5 milioane de lei în S1/2018, gradul de realizare a proiectelor bugetate fiind de circa 62%. Cea mai mare parte a banilor se duce pe retehnologizări sau modernizări, compania având aceeaşi capacitate de producţie de ani de zile. „Lucrăm la un plan de afaceri care va fi supus aprobării acţionarilor cel mai porbabil în luna septembrie. În acest plan vom avea viziunea strategică a companiei, toate departamentele actualizând în acest moment planurile de investiţii“, a explicat Badea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO