Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, afirmă că impactul epidemiei de coronavirus asupra industriei de turism din România depinde de modul în care este gestionată situaţia la nivel local.
Mesajul industriei de turism din România adresat turiştilor care sunt îngrijoraţi de extinderea epidemiei de coronavirus şi care îşi anulează vacanţele din motive neîntemeiate este unul simplu – viaţa trebuie să continue într-un ritm normal, nu trebuie să ne impacientăm, spune Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines şi preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Germane.
„Cred că ne-a cuprins o isterie mondială care nu este necesară, care nu este bazată pe cifre şi care nu ne face bine. Dacă nu ai peste 50 de ani şi nu vii din China, şansele să mori din cauza coronavirusului sunt de una la 450 de milioane. Şansa să te calce tramvaiul în oraşul tău natal este infinit mai mare decât să mori de coronavirus. Mesajul industriei turistice este unul simplu: business as usual, viaţă normală, luând în calcul tot ce înseamnă protecţie şi prevenţie. Nu este cazul să ne impacientăm“, a declarat Dragoş Anastasiu în cadrul unei conferinţe organizate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR).