Companii

Ion Florescu, fondul de investitii RC2: Am multiplicat de patru ori banii investiti in Albalact

Ion Florescu, fondul de investitii RC2: Am multiplicat de patru ori banii investiti in Albalact

Ion Florescu, directorul companiei New Europe Capital care administreaza fondul RC2

22.04.2008, 14:07 1097

"Ne orientam spre situatii si domenii care nu sunt concurentiale, companii mai putin vizate de restul jucatorilor de pe piata locala de private equity. Identificam nisele cu potential de crestere. Drept dovada sta portofoliul actual al fondului: Top Factoring, companie de management al creantelor, producatorul de lactate Albalact si Antares Hotels, hotelurile fiind un sector destul de ocolit de fondurile de private equity", spune Ion Florescu, director la compania New Europe Capital (NEC) care administreaza fondul RC2 .
Prima investitie in Romania a fondului de investitii private Reconstruction Capital II (RC2) a fost si cea mai profitabila, achizitia unui pachet minoritar de actiuni la Albalact in urma cu doi ani aducand un randament de 400% in momentul exitului.
"Cea mai profitabila investitie a fondului RC2 pe piata locala a fost Albalact, am multiplicat de patru ori banii investitii in companie", spune Florescu.
Listat la Bursa de la Londra, RC2 a intrat pe piata locala in 2006 prin investitia in Albalact, au urmat mai apoi Top Factoring, Romar si Antares Hotels.
In prima jumatate a anului trecut, fondul RC2 a achizitionat 92,3% din compania de colectare a creantelor Top Factoring si un pachet de actiuni de 33,3% din grupul de servicii medicale private Romar Grup. RC2 a investit 3 milioane de euro in cele doua tranzactii.
In 2008, lista de achizitii a fondului continua cu Antares Hotels, unde fondul a cumparat 63% din actiuni in luna martie, in urma unei investitii in valoare de 8 milioane de euro.
"Cea mai dificila tranzactie de pe piata locala a fost investitia in grupul de servicii medicale private Romar datorita complexitatii tranzactiei, avand in vedere ca fondul a investit intr-un grup de cinci firme", explica Florescu de la New Europe Capital.
Din grupul Romar fac parte cinci companii distincte: Centrul Medical Romar, Centrul de diagnostic Romar, Medimar Diagnostic, Romar Clinic si SGL Management & Consulting.
Romar nu a fost insa singura tinta de pe piata serviciilor medicale private luata in vizor anul trecut, Centrul Medical Unirea atragand interesul fondului RC2, insa pretul ridicat a impiedicat semnarea tranzactiei.
"Ne-am uitat la Centrul Medical Unirea, insa pretul de intrare in companie a fost prea ridicat. Analizam cel putin zece companii pana sa decidem semnarea unei tranzactii", continua directorul NEC.
In prezent, investitiile RC2 pe piata locala se ridica la 75 de milioane de euro, "jumatate fiind investiti in companii listate, si jumatate in nelistate".
"Activele fondului sunt de 150 de milioane de euro in momentul de fata, din care 75 de milioane de euro sunt investite in Romania, 5 milioane de euro in Serbia si Bulgaria, iar restul de 70 de milioane de euro sunt cash si provin din urma unei majorari de capital care a avut loc in luna decembrie a anului trecut", a mai spus directorul companiei care administreaza fondul RC2.
Strategia fondului este de a aloca investitiilor in companii nelistate doua treimi din active, restul de o treime fiind investita in companii listate. Astfel ca investitiile de anul acesta ale fondului vor avea in vizor in principal companiile din afara ringului bursier.
"RC2 va investi anul acesta intregul volum de capital de 70 de milioane de euro, din urma majorarii de capital, in Romania si Serbia in probabil maxim trei tranzactii. Principalele tinte vor fi companiile nelistate", afirma reprezentantul NEC.
Mare parte din capitalul de investitii de 70 de milioane de euro va lua cel mai probabil destinatia Romaniei, avand in vedere ca piata locala, si mai putin Serbia, este pe lista de prioritati a fondului.
La un calcul simplu, investitia medie pe companie a RC2 depaseste 20 de milioane de euro anul acesta, in conditiile in care anul trecut fondul nu cheltuia mai mult de 10 milioane de euro pe companie.
"Anul acesta am decis sa marim investitia medie pe companie, fiind luate in vizor companii de dimensiuni medii. Daca anul trecut investeam in medie o suma cuprinsa intre 3 si 10 milioane de euro, pentru anul in curs capitalul disponibil pentru investitii este intre 10 milioane de euro si 30 de milioane de euro", afirma Ion Florescu.
Care sunt insa tintele celor trei posibile tranzactii anuntate pentru anul acesta? Florescu prefera sa nu faca nominalizari.
Cert este ca "nu investim in start-up-uri, pentru ca riscurile la care ne-am supune ar fi prea ridicate. Companiile care au raportat trei sau patru ani de evolutie pot deveni tinte de investitie", marturiseste Florescu.
Modelul de business al fondului RC2 orienteaza capitalul de investitii in doua directii: spre dezvoltare si spre recontructie.
Capitalul de dezvoltare este destinat investitiilor in firmele care "merg bine", fondul de private equity contribuind la imbunatatirea operatiunilor, retehnologizari si modernizari, dar si la "rafinarea" managementului companiei. In timp ce capitalul de reconstructie, care da si numele fondului, este destinat firmelor care necesita o restructurare a activitatii.
"In astfel de situatii se pot gasi fostele companii de stat, ramase neprivatizate, dar numarul acestora este tot mai redus in prezent. Noi ne implicam in decizii, si adesea managementul trebuie inlocuit si adus din afara", afirma reprezentantul fondului RC2.
Alaturi de materialele de constructii, serviciile financiare, logistica, sectoare de activitate luate in vizor de RC2, "infrastructura va fi in centrul atentiei investitorilor de private equity in urmatorii ani", conchide Ion Florescu de la NEC.

Prima investitie si cea mai rentabila
In noiembrie 2006 este finalizata prima investitie pe piata locala, RC2 detinand 16,4% din capitalul producatorului de lactate Albalact listat la RASDAQ. La sfarsitul anului 2006, valoarea participatiei la Albalact era de 5,8 milioane de euro, calculata in functie de pretul de piata al actiunilor. Principalele puncte de atractie ale producatorului de lactate au fost cresterea anuala de aproximativ 66% a vanzarilor in decursul ultimilor trei ani si un profit in 2006 aproape dublu fata de cel din anul precedent. In primul semestru al 2007, RC2 vinde 3,4% din Albalact pentru 3,8 milioane de euro, randamentul obtinut fiind de 279%. In iunie 2007, participatia de 13,4% la Albalact valora 15,8 milioane de euro. In prezent, RC2 mai detine 12% din Albalact.

Actionar majoritar la o companie tanara
Serviciile financiare au fost anul trecut in atentia mai multor fonduri de private equity, RC2 fiind insa singurul care a investit in colectarea creantelor, achizitionand 92,3% din Top Factoring de la Catalin Neagu, fondatorul companiei. Desi o afacere tanara, Top Factoring luand fiinta in 2006, fondul RC2 a mizat pe potentialul de crestere al pietei de colectare a creantelor din urmatorii trei-patru ani.

Intra in cursa clinicilor private
Fondul de investitii RC2 a intrat in actionariatul grupului de firme Romar prin achizitia unui pachet de 33% din actiuni. Achizitia a fost realizata sub forma unei subscrieri in cadrul majorarii de capital facuta de grup in scopul finantarii unor investitii. Grupul Romar cuprinde cinci firme, dintre care doua principale si trei sateliti. Serviciile medicale private au fost un subiect fierbinte pe piata locala de private equity anul trecut, numarul fondurilor interesate de acest segment fiind tot mai mare. Atrase de marjele de profit ridicat, fondul 3i a investit la Centrului Medical Unirea anul trecut, in timp ce fondul de investitii Gemisa Investments a preluat 45% din Centrul Medical Diagnosis pentru 1,5 mil. euro.

Reconstruieste in turism
Hotelurile sunt un sector destul de ocolit de fondurile de private equity, nu insa si de RC2 care a achizitionat 63% din compania Antares Hotels in martie 2008, preluand astfel controlul asupra Fantasy Beach Hotel din Mamaia, in urma unei investitii de 8 milioane de euro. Sub tutela noului actionar, hotelul, care a functionat sub brand-ul Riu, va fi afiliat lantului hotelier Golden Tulip si va fi modernizat. "Numirea unui management profesionist in companie alaturi de afilierea la un lant international vor contribui la cresterea profitului", estimeaza administratorii fondului.

Investeste si in imobiliare
Fondul RC2 detine un teren imobiliar de un hectar in centrul Bucurestiului impreuna cu alti doi investitori, investitiile in imobiliare fiind insa pe "plan secundar".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO