Companii

Mega Image a platit pe La Fourmi doar 12 milioane de euro

06.04.2009, 17:43 137

Grupul belgian Delhaize, operatorul retelei de supermarketuri Mega Image, a platit 12 mil. euro pentru preluarea lantului de 14 magazine La Fourmi din Capitala, cu 7 mil. de euro sub valoarea anuntata in momentul semnarii tranzactiei cu Global Finance.

"Valoarea tranzactiei a fost ajustata de la 19 la 12 mil. euro pe baza conditiilor din contractul de achizitie", se arata in raportul financiar al Delhaize.
Reprezentantii companiei, contactati de ZF, au precizat ca diminuarea pretului de achizitie s-a datorat ajustarii valorilor capitalului de lucru si datoriilor nete preluate de la operatorul La Fourmi.
Compania a fost evaluata la 18,6 mil. euro in momentul preluarii acesteia de catre retailerul belgian, la finele primului trimestru din 2008, achizitia incluzand si drepturile de proprietate asupra 4 din cele 14 locatii ale retelei.
Vanzarile La Fourmi au fost de 20 mil. euro la nivelul anului trecut, potrivit datelor raportate de Delhaize.
Integrarea celor 14 magazine in reteaua Mega Image, proces realizat in luna septembrie a anului trecut, a avut o contributie de 6 mil. euro la vanzarile companiei Mega Image in 2008 si i-a adus acesteia o pierdere de 0,2 mil. euro, se mai arata in raportul financiar al grupului. La finele lui 2008, reteaua Mega Image numara 40 de magazine, dintre care 37 in Bucuresti, iar restul in orasele Constanta si Ploiesti. Cifra sa de afaceri poate fi estimata la 130 mil. euro la nivelul anului trecut, pe baza ritmului de crestere comunicat de Delhaize pentru subsidiarele sale din Romania si Indonezia. Pana la finele lui 2008, 10 din cele 14 magazine La Fourmi au fost rebranduite Mega Image, pentru a se integra in reteaua belgiana.
Vanzarea retelei de 14 supermarketuri La Fourmi catre Delhaize a marcat exit-ul fondurilor de investitii din retailul alimentar, pe piata fiind si in acest moment doar investitori strategici. La Fourmi a fost primul lant de supermarketuri deschis in Bucuresti, in anul 1992, de catre investitori de origine libaneza. Printre acestia s-a numarat si Charles Maalouf, care in momentul semnarii acestei tranzactii mai avea 10% din actiuni, pe care le-a vandut catre Delhaize.
 Delhaize a mers si in acest an pe strategia de extindere prin achizitii, anuntand luna trecuta preluarea a patru supermarketuri Prodas din Bucuresti. Fostul proprietar al acestor magazine, Daniel Georgescu, a incasat aproximativ 5 mil. euro din aceasta tranzactie, potrivit unor surse din piata.
Planurile Delhaize vizeaza extinderea retelei pana la 48 de unitati in acest an, prin investitii de circa un milion de euro in fiecare proiect nou.
Cei mai mari competitori ai Mega Image pe piata din Capitala, unde este lider in vanzari, sunt retelele Billa, Ethos, G'Market si Primavara.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO