Companii

Ursus cauta angajati pentru propria firma de distributie

18.01.2009, 18:09 488

Ursus Breweries, cel mai mare producator de bere dupa cifra de afaceri raportata in 2007, deruleaza un important proces de recrutare pentru compania proprie de distributie, ANDIP Distribution, printre judetele vizate numarandu-se Constanta, Galati, Cluj, Vrancea, Brasov, Harghita sau Covasna.

"ANDIP Distribution este o companie care si-a lansat activitatea la inceputul anului financiar anterior. Este o solutie locala care ne-a oferit oportunitatea de a opera mai bine in anumite judete precum Harghita si Covasna", a declarat Stephan Maria Weber, presedinte si CEO al Ursus Breweries.
Oficialii Ursus Breweries, companie cu afaceri de 270 mil. euro in 2007, nu au oferit mai multe detalii cu privire la numarul de angajati pe care compania ii are in prezent sau cate persoane intentioneaza sa mai angajeze in cursul acestui an.
Potrivit anunturilor de angajare postate pe site-urile de recrutare, ANDIP Distribution are in prezent peste 50 de angajati, dupa ce anul trecut a angajat aproximativ 20 de persoane pentru dezvoltarea companiei in judetele Covasna si Harghita.
Potrivit aceleiasi surse, Ursus Breweries intentioneaza sa extinda activitatea ANDIP Distribution in centrul si sud-estul tarii. Ditribuitorul cauta, in prima parte acestui an, sa ocupe pozitiile de credit manager, Regional Credit Controller, credit controller sau Finance Supervisor in judete precum Brasov, Cluj Constanta, Vrancea sau Galati. 
Actiunile ANDIP Distribution, companie infiintata in octombrie 2007 cu activitati in distributia de bauturi, sunt controlate in totalitate de Ursus Breweries, potrivit datelor Registrului Comertului. Filiala locala a grupului sud-african SABMiller a anuntat inca din vara anului 2007 ca urmeaza sa discute in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor formarea unei noi companii cu activitate in comertul cu bauturi, dar si produse alimentare si tutun.
Reprezentantii Ursus Breweries nu au dorit sa comenteze daca dezvoltarea acestei companii a avut ca rezultat renuntarea la parteneriatele incheiate cu distribuitorii locali si nu au vorbit nici despre un program de reducere a costurilor prin intermediul infiintarii acestei firme.
In industria bauturilor racoritoare, spre exemplu, dar si in cazul unor companii din lactate, tendinta este inversa, in sensul externalizarii distributiei catre companii specializate, ca masura de eficientizare a costurilor. Printre companiile care au externalizat integral distributia in 2008 se numara Coca-Cola, proces care a afectat 500 de salariati.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO